VIDEO | Ciobotariu are planuri mari la CFR Cluj! „Este un pas înainte pentru mine”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 20 ianuarie 2020, ora 16:30,
denis ciobotariu
denis ciobotariu

CFR Cluj a anunțat cel de-al doilea transfer din 2020, fundașul Denis Ciobotariu (21 de ani) de la Dinamo. Ciobotariu este mulțumit că a făcut un pas înainte în carieră și speră să câștige titlul cu ardelenii.

Ciobotariu este un produs al centrului de copii şi juniori de la Dinamo. Fundașul central este cotat la 650.000 de euro și a înscris două goluri în acest sezon pentru ‘câinii roșii’.

Denis Ciobotariu a început pregătirea alături de noii săi colegi în cantonamentul din Spania.

Mă bucur foarte mult că îmbrac tricoul campioanei, este o mândrie pentru mine şi un pas înainte. M-am bucurat mult. Prima dată a fost o discuţie, la un moment dat când au fost blocate transferurile. Am sperat să se ridice acel blocaj şi totul a fost bine.

Pentru mine, e o mândrie să îmbrac tricoul campioanei. Sper să mă adaptez repede şi să joc bine. Colegii m-au primit foarte bine, sper să mă adaptez cât mai repede şi să intru cu ei.

Sunt bucuros că dânsul (n.a. – Dan Petrescu) m-a vrut aici, sunt mândru, voi da totul pe teren. Obiectivele mele sunt să mă adaptez, să joc şi să iau titlul„, a spus Ciobotariu într-un interviu.

BINE AI VENIT, DENIS CIOBOTARIU!

Clubul CFR 1907 Cluj anunță cel de-al doilea transfer din 2020! Tânărul fundaș Denis Ciobotariu a semnat cu echipa noastră și a început deja pregătirea alături de noii săi colegi în cantonamentul din Spania. Astăzi, Denis Ciobotariu a acordat primul interviu pentru www.cfr1907.ro și vă invităm să îl ascultați!Îi urăm bun venit în Familia CFR-istă și cât mai multe realizări în tricoul "alb-vișiniu"!

Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA pe Luni, 20 ianuarie 2020

CFR Cluj l-a mai transferat în această iarnă pe Alexandru Chipciu (30 de ani) de la Anderlecht.

ciobotariutransfercfr clujliga 1denis ciobotariudinamo