VIDEO | CFR Cluj, respectată la Sevilla. Lopetegui: „Primesc greu goluri”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 16 decembrie 2019, ora 16:08,
lopetegui
lopetegui

Julen Lopetegui a comentat tragerea la sorţi care a scos CFR Cluj în faţa echipei sale în şaisprezecimile UEFA Europa League. Antrenorul Sevillei a descris în termeni pozitivi echipa lui Dan Petrescu.

Fostul selecţioner al Spaniei a remarcat organizarea defensivă a campioanei din Liga 1, dar şi parcursul reuşit de CFR în faza grupelor.

„Sunt o echipă care vrea să facă un pas înainte la nivel internaţional şi a investit foarte bine. Au avut un parcurs foarte bun în grupe, şi-au învins toţi adverasarii, primesc foarte puţine goluri şi au jucători în naţionala României. Ne vor face viaţa grea, cu siguranţă. Lumea tinde să se concentreze mai mult pe echipele cunoscute, dar acest adversar a învins Lazio, Rennes şi Celtic. Cel mai important este cum ne vom prezenta la ora meciurilor” – a declarat Julen Lopetegui.

Dubla CFR Cluj – Sevilla se va disputa pe 20 şi 27 februarie, cu reprezentanta Liga 1 echipă gazdă în prima manşă a confruntării.

 

Europa Leaguesevillaantrenorjulen lopeteguitragere la sorticfr cluj