VIDEO | CFR Cluj pune tunurile pe Colțescu! Minteuan: „Este inadmisibil să fii arbitrat așa”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 31 august 2019, ora 23:11,
petrescu-coltescu
petrescu-coltescu

Nervi, înjurături, decizii controversate ale arbitrilor, trei eliminări și cinci goluri! Acestea sunt elementele-cheie ale partidei Astra Giurgiu – CFR Cluj, scor 3-2, în etapa a 8-a a Ligii 1. După prima înfrângere din acest sezon, campioana României condamnă arbitrajul lui Sebastian Colțescu.

La Giurgiu, Risto Radunovici (38′, 64′) și Valentin Gheorghe (57′) au înscris pentru Astra, iar Alexandru Păun (27′, 90+1′) a avut două execuții de senzație pentru CFR.

Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, și doi jucători ai clujenilor (Mario Camora și Cosmin Vâtcă) au fost eliminați.

Probabil că s-a rupt jocul de la începutul partidei. Au fost câteva faulturi înainte de a ajunge la nervi. De la început, a fost un arbitraj care ne-a defavorizat. Este inadmisibil ca cineva să vină să te arbitreze în halul acesta.

Ca jucător, în momentul în care simți că cineva te provoacă, normal că reacționezi. Dacă la Cestor este fault pentru a da penalty, atunci ar trebui să ne apucăm de un alt sport! Apoi eliminarea lui Dan… a intrat în teren, pe fondul unei stări nervoase, și puteai să-i acorde un cartonaș galben. Probabil că arbitrul este acoperit de regulament. Mi se pare normal ca Dan (Petrescu) să fie nervos.

Jucătorii sunt foarte frustrați, pentru că au depus o muncă fantastică în această săptămână. Încă o dată, este inadmisibil să fii arbitrat așa. Nu este vorba că ne vrea cineva răul. Nu pot să spun că este ceva voit din partea arbitrului. Dar nu este prima oară din partea dânsului. Ne-a arbitrat și în Supercupă și, la fel, a părut părtinitor„, a spus Alin Minteuan la DigiSport.

liga 1Alin Minteuancfr clujastra giurgiuminteuanarbitrusebastian coltescu