VIDEO | CFR Cluj, cu gândul la al patrulea titlu consecutiv! Edi Iordănescu: ”Mă voi implica total în transferuri!”

Edi Iordănescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre campania de mercato din această iarnă.

Tehnicianul anunță faptul că se va implica total în campania de transferuri.

Iordănescu susține faptul că echipa sa nu are nevoie de mulți jucători, datorită fotbaliștilor de valoare pe care îi are la dispoziție.

”Am reuşit să recuperăm destul de mult din puncte. Am mai redus din distanţă. Cu victorie am reuşi să depăşim adversara de mâine. Sunt lucruri importante. Sunt în continuare probleme de lot. Încercăm să le gestionăm cât se poate de bine. E posibil din nou să apară modificări în primul 11. Să fim inspiraţi în alegeri mâine. 

Focusul este 100% pe meciul cu Craiova, timpul a fost foarte scurt. Nu a fost foarte mult timp pentru discuţii de transferuri. Am înţelegere cu conducerea că mă voi implica total în ceea ce înseamnă selecţia, dar nu aş vrea modificări foarte multe la nivelul grupului.

Am un lot valoros, am încredere în băieţi. Dacă vor fi mişcări, vor fi puţine, dar trebuie să fie cele pe care le dorim, care să aducă plus valoare pentru partea următoare a sezonului.” – Edi Iordănescu, antrenor CFR Cluj.

Vezi și VIDEO | Edi Iordănescu e categoric înaintea derby-ului cu Craiova: ”O partidă extrem de dificilă!”