VIDEO | Cât a costat noul gazon de pe Arena Națională. Gabriela Firea: „Este o tehnologie nouă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 29 august 2019, ora 13:23,
gazon-arena-nationala
gazon-arena-nationala

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că gazonul Arenei Naţionale a fost înlocuit, iar lucrările au costat aproximativ 240.000 de euro și s-au efectuat sub monitorizarea UEFA.

Pe 5 septembrie, România joacă împotriva Spaniei pe Arena Națională, în preliminariile Euro 2020.

Gazonul de pe Arena Națională, cel mai mare stadion din România, a fost deteriorat ca urmare a concertelor găzduite în această vară.

După concertul Metallica, gazonul a fost afectat, dar am garantat că acesta va fi înlocuit şi va fi într-o stare optimă cu câteva zile înainte de meciul naţionalei, unul foarte important pentru calificarea la EURO 2020. Gazonul a fost montat în 5 zile, iar la 2 zile după montaj se poate juca orice meci. Nu există niciun risc, aşa cum au existat unele voci care spuneau că sunt prea puţine zile de la finalizarea montajului până la joc.

Este o tehnologie nouă şi un gazon de foarte bună calitate. Prin urmare, nu vom avea surprize ca jucătorii să fie încurcaţi de gazon, aşa cum s-a văzut în alte meciuri cum s-a desprins. Acest gazon este schimbat după doi ani. A costat în jur de 230.000 – 240.000 de euro. Este suma standard pentru întreaga Europă.

Echipa care a câştigat licitaţia pentru acest gazon a ţinut permanent legătura, prin Direcţia de Investiţii, cu reprezentanţii UEFA, care au monitorizat permanent instalarea noului gazon şi care vor veni şi cu câteva zile înainte de meci pentru încă o verificare. Prin urmare, nu se pune problema să ne aşteptăm la surprize neplăcute.

În ultimii doi ani, pe Arena Naţională s-au disputat 50 de meciuri şi au avut loc mai multe evenimente, printre care concertul Metallica şi Ed Sheeran, la care au participat peste 50.000 de spectatori. Prioritate au competiţiile sportive, calendarul competiţional este esenţial pentru noi. Dar atunci când nu afectăm aceste competiţii este normal, aşa cum se întâmplă în întreaga lume, ca arena să fie deschisă şi pentru alte evenimente, în special mari concerte„, a declarat Gabriela Firea.

Asa cum am promis, Arena Nationala din Capitala este pregatita pentru meciul Romania-Spania, din preliminariile Euro 2020! Am venit la Arena pentru a verifica personal starea noului gazon, care a fost montat dupa concertul legendarei Metallica, un regal heavy metal care a bucurat un numar record de peste 50.000 de fani! Urez din toata inima succes tricolorilor in partida din 5 septembrie!

Publicată de Gabriela Firea pe Joi, 29 august 2019

spaniaechipa nationalaprimarul capitaleipreliminariigazonarena nationalaprimaria capitaleieuro 2020bucurestischimbat