VIDEO | Camora, sunat de Miriuţă înaintea meciului direct! „Pe teren nu suntem prieteni!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 februarie 2019, ora 14:11,
FOTBAL:CONCORDIA CHIAJNA-CFR CLUJ, LIGA 1 ORANGE (28.10.2016)
FOTBAL:CONCORDIA CHIAJNA-CFR CLUJ, LIGA 1 ORANGE (28.10.2016)

CFR Cluj va începe meciurile oficiale din 2019 pe propriul teren! În Gruia, fostul antrenor Vasile Miriuţă va veni ca adversar pe banca tehnică a celor de la Hermannstadt.

Căpitanul Mario Camora a recunoscut că antrenorul adversarilor l-a sunat înaintea partidei care se va juca sâmbătă, la ora 20:00. Portughezul a rămas în relaţii bune cu Miriuţă.

„Eu vorbesc din când în când cu el, nu am nevoie să trimit mesaje la televizor. M-a sunat de Crăciun, de Revelion, am vorbit, m-a sunat şi acum recent să mă felicite când am prelungit contractul. Suntem prieteni, cum spune el fratele lui mai mic. 90 de minute nu suntem cu siguranţă prieteni, dar după meci rămânem la fel” – a declarat căpitanul lui CFR Cluj.

Camora şi antrenorul Toni Conceicao au prefaţat întâlnirea cu Hermannstadt.

„O să fie un meci special şi pentru noi, cei care am lucrat cu mister Miriuţă, un antrenor foarte bun, care a făcut o treabă foarte bună la Hermannstadt. Cu siguranţă vrea şi el să câştige dar noi suntem favoriţi, suntem campioni, jucăm acasă şi trebuie să demonstrăm pe teren că suntem mai buni şi să câştigăm meciul” – a declarat fundaşul liderului din Liga 1.

Conceicao s-a declarat nemulţumit de faptul că deţinătoarea titlului nu şi-a întărit lotul în pauza de iarnă.

„Eu am spus de mai multe ori că mai avem nevoie de doi, trei jucători pentru a avea un lot echilibrat. Nu s-a întâmplat acest lucru. Treaba mea este să fac o muncă şi mai bună decât până acum cu jucătorii pe care îi am la dispoziţie” – au fost cuvintele tehnicianului portughez.

Conferința de presă premergătoare meciului cu FC Hermannstadt! ??

Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA pe Vineri, 1 februarie 2019

CFR reia campionatul cu un avantaj de şase puncte faţă de umăritoarea FCSB.

miriutaliga 1toni conceicaoHermannstadtmario camoracfr cluj