VIDEO | Bergodi cere întăriri la Voluntari: „Mai am nevoie de jucători!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 27 iulie 2019, ora 07:57,
Voluntari Astra
Voluntari Astra

FC Voluntari a pierdut și cu Astra, scor 1-2, iar ilfovenii au un început modest de sezon.

Cristiano Bergodi se teme de o luptă pe muchie de cuțit pentru evitarea retrogradării și cere întăriri la Voluntari.

„Mai avem nevoie de jucători, lotul e mai slab cu 40% faţă de cum am terminat campionatul trecut, trebuie făcut ceva, trebuie întărit numeric şi valoric ca să putem sta mai liniştiţi faţă de anul trecut. Am plecat în cantonament cu mulţi copii, acum joc cu ei. Avem doar 3 mijlocaşi care joacă tot timpul, mai am nevoie acolo, mai ne trebuie un atacant şi cel puţin un fundaş”, a fost mesajul italianului pentru conducerea clubului.

„Nu ştiu de ce s-a întors meciul! Am luat gol din greşeală individuală, apoi nu am avut reacţie şi e dezamăgire mare pentru mine, pentru că degeaba am vorbit la vestiar. Am dat gol frumos şi, când am revenit pe teren, parcă pierdusem deja meciul, deşi mai erau 45 de minute. Al doilea gol cadou făcut de noi, e o înfrângere dureroasă, trebuie ca jucătorii să vadă că nu se poate aşa”, a mai afirmat Bergodi.

Bergodi VoluntariVoluntari AstravoluntariBergodi jucatoriBergodi declaratii