VIDEO | Barcelona a învins-o iar pe Real Madrid! Record pentru Messi și vedetele catalanilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 02 martie 2019, ora 23:37,
Messi Rakitic
Messi Rakitic

Barcelona s-a impus iar pe Bernabeu, de această dată în La Liga, scor 1-0. Catalanii au ajuns la 96 de victorii în El Clasico, în toate competițiile.

Rakitic a adus victoria catalanilor: croatul a marcat cu o scăriță de efect, după pasa lui Sergi Roberto.

Reguilon a trecut pe lângă golul de 1-1, însă Messi putea și el să înscrie pentru Barcelona, dintr-o lovitură liberă.

Înainte de pauză, Sergio Ramos a avut un gest nesportiv și l-a lovit pe Leo Messi, iar în repriza secundă a luat cartonașul galben după ce l-a faultat pe starul Barcelonei.

În prelungiri, Messi a fost aproape de un gol superb, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a liderului din Spania: Barcelona are acum 12 puncte peste Real.

Real nu a avut forța să înscrie golul care să-i aducă măcar un punct, după ce nu a reușit să marcheze în fața rivalei nici în returul din Cupa Spaniei.

Pentru prima oară în istorie, Barcelona câștigă de patru ori la rând El Clasico pe Bernabeu, în La Liga.

Din 2004 și până în prezent, Barcelona a câștigat 13 dintre cele 23 de derby-uri disputate pe Bernabeu.

Messi RamosRakitic BarcelonaRakitic golRealReal Barcelona