VIDEO | Baetan, sincer după ce a adus victoria cu Timișoara: ”Am știut că vom avea puține șanse de a marca”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 aprilie 2021, ora 21:07,
fcu craiova
fcu craiova

FCU Craiova a reușit să treacă cu scorul de 1-0 de formația ASU Poli Timișoara, în etapa a doua din play-off-ul Ligii a 2-a, pe stadionul Ion Oblemenco.

Singurul gol al meciului a fost marcat de mijlocașul Wiliam Baeten, în minutul 70. La finalul jocului, belgianul de 24 ani a declarat că a fost un joc greu, dar el și colegii săi au meritat victoria.

”Am știut că vom avea puține șanse de a marca. Mi-am încercat șansa în repriza secundă și am marcat. A fost momentul ideal de a înscrie și e foarte bine pentru noi că am reușit să luăm cele trei puncte puse în joc. Nu contează cine marchează, dar sunt mulțumit că am reușit să o fac eu.

Am știut înainte de meci că Timișoara se va apăra foarte bine și este foarte organizată în defensivă. De aceea, trebuia să fim creativi și să fructificăm ocaziile pe care le avem. Pentru noi, repriza a doua a fost mai bună decât prima și cred că am meritat să luăm cele trei puncte”, a spus la finalul partidei Wiliam Baeten

În urma acestui rezultat, FCU Craiova a ajuns la patru puncte cucerite în play-off și a urcat pe prima poziție în clasament, cu 39 de puncte acumulate. Pentru olteni urmează partida din deplasare de pe terenul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, programată marți, 13 aprilie, de la ora 16:30.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Reacția lui Mititelu Jr. după ce FCU Craiova a ajuns lider: ”Am meritat victoria”

declaratiirealitatealiga 2baetanliderfcu craiova