VIDEO | Avertismentul lui Craioveanu după victoria cu FCSB: „Nu am încredere în următoarele două meciuri”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 13 iulie 2020, ora 16:30,
Gică Craioveanu
Gică Craioveanu

Directorul de imagine al oltenilor atrage atenția în privința deplasărilor care îi așteaptă pe alb-albaștri la Botoșani și Giurgiu. 

Cele două se joacă înaintea finalei campionatului, meciul împotriva CFR-ului de pe 2 august.

„Craiova nu e campioană, suntem favoriți, dar asta e altceva. Avem două meciuri foarte grele în deplasare, nu am încredere în aceste meciuri. Sunt două echipe foarte bune, Botoșaniul speră la cupele europene, Astra are o echipă imprevizibilă. Sper ca titlul să se joace în ultima etapă și să se avem parte și de public. Trebuia să moară Ilie Balaci și să vină Craioveanu din Spania ca să avem parte de minunea asta.

Sunt foarte fericit, fotbaliștii se înțeleg foarte bine cu antrenorul, pare că știe să motiveze echipa. Presiunea mai mare este la CFR acum, ei nu mai pot face vreun pas greșit pentru că și-ar lua adio de la titlu. S-a câștigat o luptă, nu războiul, trebuie să meargă la Botoșani cu atitudinea de astăzi”, a declarat Craioveanu la finalul meciului de aseară.

Pavel Badea, componet al echipei care a câștigat ultimul titlu în 1991, speră ca titlul să se decidă înaintea utlimei runde atunci când oltenii întâlnesc principala contracandidată la supremație, CFR Cluj.

„A fost un meci frumos în seara aceasta, o victorie mare. Una dintre cele 4 finale a fost câștigată, sper să le câștigăm și pe celalalte 3. Dacă vom reuși să ne impunem în următoarele două meciuri și CFR se va încurca, putem fi campioni înaintea duelului direct din ultima etapă.

Noi la meciul ăsta eram obișnuiți să avem 30.000 de spectatori și am fost pe stadion acum doar 8! Ăștia 8 am țipat însă cât pentru 80! Noi am trăit acea senzație de a fi campioni. Sper să o trăiască și ei și sper să câștigăm cât mai repede acest campionat”, a declarat la rândul său Pavel Badea.

CITEȘTE ȘI –>> Dezvăluirea lui Maftei care schimbă totul: “Din ce am auzit eu, Rapidul nu a pus mare preț pe promovare!”

sansecraioveanupavel badeatitluu craiova