UTA Arad· 1 min citire

VIDEO | Autocarul echipei UTA Arad, vandalizat de suporterii giuleșteni

autocar-uta

autocar-uta

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 sept. 2020, 11:24

UTA Arad a produs o adevărată supriză aseară, reușind să o învingă pe Dinamo, în „Groapă”, scor 1-0, lucru care nu s-a mai întâmplat de 53 de ani.

Totodată aceasta a fost prima victorie a arădenilor în Liga 1, după 12 ani.

În ciuda performanței majore, arădenii au avut parte de o surpriză neplăcută după victoria în fața dinamoviștilor. Autocarul nou-promovatei a fost vandalizat chiar în parcarea hotelului unde echipa și-a petrecut noaptea după jocul de luni seară.

Suporterii rapidiști sunt suspectați de actul teribilist, din motive mai mult decât evidente. Pe zona laterală a autocarului un individ a lăsat inscripționat mesajul ”Rapid 1923”, iar pe parbriz a fost aruncată vopsea vișinie.

Rapid și UTA Arad au luptat sezonul trecut la promovare și în ciuda faptului că rapidiștii s-au impus atât în sezonul regulat, 2-0 în Regie, cât și în play-off, 2-1 la Arad, cei care au promovat în prima ligă au fost arădenii, motiv care a și provocat, probabil, frustrare în rândul fanilor giuleșteni.

https://www.youtube.com/watch?v=lQ8niSpdCAk&feature=share

Citește și • „I se va oferi un post de antrenor!” Unde a ajuns Lobonț după experiența nefericită alături de U Cluj

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din UTA Arad