VIDEO | Au mers peste el la conferința de presă! Ce a „pățit” Marius Croitoru după ce a dus Botoșaniul în play-off

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 20 februarie 2020, ora 15:50,
croitoru-botosani
croitoru-botosani

Antrenorul moldovenilor a fost surprins plăcut de fotbaliștii săi care au pătruns în sala unde vorbea acesta și au făcut show. 

Jucătorii au cântat „Cine este în play-off? Botoșani, Botoșani”, și au aprins niște artificii care erau așezate pe tortul pe care îl comadaseră special cu această ocazie. De asemenea, Chindriș & Co au fost „înzestrați” și cu niște tuburi de confetti pe care le-au direcționat spre antrenorul care a reușit cea mai importantă performanță din istoria clubului. Momentul a fost înregistrat, iar filmulețul cu bucuria moldovenilor a fost urcat pe pagina oficială a grupării de pe o rețea de socializare.

„Cine este în play-off, cine este în play-off, Botoșani, Botoșani!”

Stafful tehnic împreună cu jucătorii echipei au intrat peste principalul Marius Croitoru și fotbaliștii Andrei Patache și Marko Dugandzic, desemnați să participe la conferința premergătoare duelului de luni de pe „Municipal” din ultima etapă a sezonului regular al Ligii 1 cu Poli Iași, oprind câteva minute conferința.Totul a fost o explozie de bucurie și o surpriză a celor din vestiar care au intrat în sala de conferințe cu tunuri de confeti, artificii și un tort în formă de teren de fotbal pe care era scris „play-off”.„Cine este în play-off, cine este în play-off, Botoșani, Botoșani!”, au cântat la unison jucătorii FC Botoșani. Ulterior conferința a continuat iar cei prezenți au recunsocut că euforia este normală având în vedere că echipa a bifat cea mai mare performanță din istoria clubului.

Publicată de Fotbal Club Botoșani pe Joi, 20 februarie 2020

Croitoru și fotbaliștii săi se pregătesc pentru ultima etapă a sezonului regulat atunci când o vor avea adversară pe Poli Iași, în derbyul Moldovei. Etapa trecută, roș-albaștrii au obținut prima calificare în play-off după ce au învins-o pe Sepsi. Iar ambițiile sunt deja altele la FC Botoșani.

„Îi felicit și vreau să le mulțumesc tuturor inclusiv celor care au jucat în prima parte a sezonului, chiar dacă au plecat la alte cluburi. Ne-am bucurat o zi sau două, după care am trecut la muncă pentru că nu am realizat nimic. Dumnezeu știe ce va fi în play-off. Nu sunt mulțumit cu locul 6, vreau mai mult, pentru că acești băieți pot realiza mult mai mult. Nu-mi este teamă de niciun adversar și vom jucă doar la victorie fiecare meci” a spus tehnicianul care a debutat în carieră vara trecută.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Se întâmplă în România, anul de grație 2020! Cu siguranță, vor fi imaginile cele mai virale din fotbalul românesc

marius croitorufc botosaniconferinta de presaplay off