VIDEO | Așa tată, așa fiu! Gică Hagi își dorește ca Ianis să plece de la Viitorul înaintea Campionatului European U21

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 20 aprilie 2019, ora 16:03,
Ianis-Gica-Hagi
Ianis-Gica-Hagi

Gică Hagi a vorbit despre transferul lui Ianis în străinătate!

”Regele” a confirmat că se află în discuții cu mai multe cluburi pentru transferul fiului său și a explicat că și-ar dori ca Ianis să se ducă la un club important înaintea Campionatului European U21.

Gică Hagi s-a transferat de la Steaua la Real Madrid înaintea Cupei Mondiale din 1990.

„El este curtat. Aşa cum şi-l doresc cele mai bune echipe din România, şi de afară şi-l doresc, ceea ce este un lucru foarte bun. Şi el se simte bine, şi noi ne simţim bine, dar asta nu are legătură cu munca pe care trebuie să o facem noi în meciurile care au mai rămas. Transferurile vor veni la sfârşitul lui mai, poate iunie. Eu sper ca Ianis, când pleacă la Europene, să fie în altă parte. Să se transfere înainte de Europene, aşa cum am plecat eu înainte de Mondialul din Italia, în 1990, la Real Madrid, şi am fost foarte liniştit.

Aşa să fie şi el liniştit, să se gândească doar la joc. Dar de la dorinţă până la concret, mai este, aşa că nu-l mai daţi că e făcut tot. Gândesc cu voce tare şi vă spun şi vouă gândurile mele, dar, în rest, sunt speculaţii.

Există interes din mai multe părţi, unele mai concrete, alte mai puţin. Este cel mai în formă jucător din campionat în acest moment, să nu zicem că este cel mai bun, şi este normal tot ce se petrece în jurul lui şi al clubului.” a declarat Gică Hagi în cadrul unei conferințe de presă.

3.5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis, potrivit transfermarkt.com

gica hagiliga 1conferinta de presatransferianis hagideclaratii