VIDEO | Așa e la Craiova! Papură îi laudă pe fanii olteni: ”Avem cel mai fierbinte public din România”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 19 iulie 2019, ora 10:30,
Craiova Sabail fani
Craiova Sabail fani

Universitatea Craiova s-a impus în meciul retur cu Sabail, scor 3-2, iar oltenii și-au asigurat prezența în turul 2 preliminar din Europa League.

În următorul tur, Craiova va juca împotriva ungurilor de la Honved. Meciul tur se va disputa pe 25 iulie, iar returul pe 29 iulie, pe ”Ion Oblemenco”. 

După meci, Corneliu Papură, antrenorul Craiovei, a vorbit despre partida cu Sabail. Tehnicianul a explicat că este mulțumit de elevii săi, însă trebuie să fie mai atenți. Antrenorul formației din Bănie a precizat că îi cunoaște pe suporterii olteni și este conștient de felul în care aceștia reacționează.

”Mă bucur că am obținut calificarea. Preferam să nu avem emoții. Trebuie să fim mult mai atenți. Eu îmi fac treaba cât pot de bine. Când jocul nu merge, eu sunt obișnuit. Așa sunt fanii noștri. Mai extremiști. Avem cel mai fierbinte public din țară.

Partida cu Dinamo va fi un meci al orgoliilor. Știu ce înseamnă. Sper să îi avem pe toți apți. Din câte îmi amintesc, nu am câștigat de foarte multe ori. Orice victorie împotriva lui Dinamo nu face decât să te bucure.” a declarat antrenorul Craiovei la conferința de presă.

Carlos Fortes a ”spart gheața” și a marcat primul gol în tricoul Universității Craiova. Fotbalistul a explicat că este mândru de prestația lui și speră să înscrie cât mai multe goluri: ‘Cred că va fi bine pentru mine și pentru echipă. Am jucat foarte bine. A fost un moment foarte bun pentru mine. Toată lumea vorbește nu foarte bine de mine. Mă simt bine și am slăbit bine și de acum vor începe să vină goluri. Următoarea dublă manșă va fi grea, dar dacă jucăm bine, cred că vom câștiga.” a declarat Carlos Fortes după meciul cu Sabail.

Florin Gardoș a revenit la Craiova după împrumutul de la Poli Iași și a bifat primele minute pentru olteni în acest sezon: ”E bine că am reușit să câștigăm. M-am bucurat că am avut ocazia să intru. Gândul nostru este la meciul cu Dinamo. E un moment dificil la ei și trebuie să profităm.” a spus și Florin Gardoș după meci.

 

Vezi și VIDEO | Oltenii pregătesc un TRANSFER-RECORD pentru Liga 1: ”Avem oferte din Italia și Belgia”

corneliu papuraEuropa Leaguecarlos fortesdeclaratiiuniversitatea craiova