VIDEO | O legendă se retrage de la CFR! A făcut anunțul pe Facebook: ''Transpir și tremur!''

CFR Rennes
CFR Cluj s-a calificat în primăvara europeană, însă suporterii ardeleni au primit și o veste tristă.
Emmanuel Culio, veteranul de 36 de ani al formației din Gruia, și-a anunțat retragerea din fotbal. Argentinianul va juca ultimul său meci luni, 16 decembrie, cu Astra, în Gruia.
”Am luat o decizie grea. Mi-e greu să vorbesc. Am luat decizia de a pleca de la club din motive familiale. Vreau să le mulțumesc în primul rând colegilor mei, antrenorilor, clubul. Să le mulțumesc pentru toți acești ani frumoși pe care i-am petrecut aici la club, atât oamenilor de acum, cât și cei pe care i-am avut alături în perioadă 2007-2011 și lor vreau să le mulțumesc.
A fost o decizie extrem de dificilă pentru mine, gândită, dar e cel mai bine pentru mine, pentru ca familia mea e mai presus de fotbal, mai presus de orice. Mereu m-am gândit la familia mea, de când am început să joc fotbal. Mereu am jucat pentru familia mea” a fost mesajul lui Culio.
Ardelenii vor să facă o atmosferă de zile mari la ultima partidă pe care Culio o va disputa, astfel că intrarea va fi gratuită pentru fanii CFR-ului.
"Luni jucăm pentru Culio, Eroul de la Roma sau oricum doriți voi, suporterii CFR-iști să îl numiți, pe unul dintre cei mai buni jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul “alb-vișiniu”! Haideți cu toții la stadion, haideți cu toții în Gruia!
Mijlocașul nostru a luat decizia de a părăsi România din motive personale și de a se întoarce alături de familia sa în Argentina. În întreaga carieră, Culio n-a petrecut nici măcar o zi departe de soția și copiii săi, iar gândul că ar urma să stea în România fără ei l-a făcut să ia această decizie.
E o decizie care, pe noi, toți cei din Familia CFR ne întristează, pentru că ne despărțim nu doar un fotbalist extraordinar, ci de un om incredibil, un muncitor desăvârșit, un model pentru orice tânăr fotbalist, o persoană cu un caracter remarcabil.
Mulțumim, Juan! Mulțumim pentru că ai fost un exemplu pentru noi toți din club, pentru că ai venit în România, la mii de kilometri de casă să joci fotbal, pentru că ai îmbrăcat cu mândrie mereu tricoul “alb-vișiniu” și pentru tot profesionalismul de care ai dat dovadă.
Își dorim multă baftă în tot ceea ce vei alege să faci de aici înainte, fie că o să mai joci fotbal în Argentina, pentru că știm că o poți face încă la un nivel ridicat, fie că vei alege cariera de antrenor. Noi ne dorim să revii într-o zi în Gruia și din postura de antrenor pentru că CFR și Clujul va fi mereu casa ta.
Pentru meciul cu Astra, intrarea spectatorilor va fi liberă, iar cei care și-au achiziționat deja bilete își vor primi banii înapoi. Haideți să cântăm cu toții pentru Culio la ultimul său meci în Gruia!" au anunțat ardelenii.

Mijlocașul a câștigat nu mai puțin de 8 trofee în Gruia: Liga 1 (de 4 ori), Cupa României (de 2 ori) și Supercupa României (tot în 2 rânduri).
550.000 de euro este cota de piață a lui Culio, potrivit transfermarkt.com.
Citește și CFR are cu ce se mândri! Arlauskis, inclus în echipa ideală a grupelor Europa League
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























