VIDEO | Accidentare gravă pentru Vinicius! Cât va lipsi de pe teren

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 06 martie 2019, ora 20:50,
Vinicius-Real Madrid
Vinicius-Real Madrid

Brazilianul Vinicius Junior, unul dintre cei mai în formă jucători de la Real Madrid, s-a accidentat aseară în meciul cu Ajax Amsterdam din Liga Campionilor. Verdictul medicilor a fost crunt: atacantul în vârstă de 18 va lipsi de pe teren aproximativ două luni.

Faza nefericită pentru Real Madrid s-a produs în minutul 34 al partidei de pe ‘Santiago Bernabeu’. Vinicius a șutat din unghi în plasa laterală, apoi a călcat greșit pe gazon. A contribuit la accidentare și intrarea prin alunecare a fundașului Mazraoui.

Noul jucător minune al ‘galacticilor’ a ieșit în lacrimi de pe teren. În urma unor analize amănunțite efectuate azi, s-a constatat că brazilianul a suferit o ruptură a ligamentelor articulației de la glezna piciorului drept.

Vinicius Junior va rata cel puțin 9 meciuri ale Realului. Oricum, madrilenii și-au luat adio de la toate obiectivele din acest an: LaLiga, Cupa Spaniei și Liga Campionilor.

70 de milioane de euro este cota de piață a lui Vinicius, care a reușit 3 goluri și 12 pase decisive în acest sezon.

viniciusreal madriddoua luniajaxliga campionilorgleznaaccidentare