Victor Angelescu o acuză pe FCSB: ”Nu se poate să nu joci de trei meciuri contra lor”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 16 martie 2024, ora 21:31,
Victor Angelescu
Victor Angelescu

FCSB se va duela cu Sepsi OSK, duminică seara, în ultimul meci din prima etapă de play-off.

Victor Angelescu, acţionarul minoritar al clubului Rapid, a lansat mai multe acuzaţii la adresa roş-albaştrilor, precum şi a lui Marius Ştefănescu, care va fi suspendat în meciul de mâine seară.

Ştefănescu a primit un cartonaş galbel la finalul partidei cu Petrolul, în minutul 90+4.

Astfel, Angelescu a declarat că FCSB va câştiga detaşat, având în vedere că roş-albaştri au ieşit victorioşi în ultimele şase partide disputate.

”Sper să mă îndoiesc, dar e clar că va câştiga FCSB. Au câştigat ultimele 6 meciuri, i-au bătut cam peste tot, iar faptul că cel mai bun jucător al lor ia galben în minutul 94, după ce dă gol în minutul 92, e o coincidenţă prea mare pentru mine.

Mă refer la Ştefănescu, da. Dai gol în minutul 92, iar în 94 iei galben, ştiind cu cine urmează să joci şi că în următorul meci o să fii suspendat.

Ştefănescu nu joacă de 3 meciuri cu ei, e ba răcit, ba suspendat. Eu, sincer, mă aştept – şi dacă au făcut asta, îi felicit – ca de la vară Ştefănescu să treacă la FCSB. Sincer, mai clar…

Să fie o coincidenţă? Nu cred în coincidenţe de genul ăsta. A luat galben în 94, când erau deja calificaţi în play-off, un galben stupid, e cel mai bun jucător al lor. Dacă aş spune că este o prostie imensă înseamnă că a făcut-o de vreo 3 ori, că el nu prea joacă cu FCSB. Probabil transferul e deja făcut”, a afirmat Angelescu la PrimaSport.

„FCSB ne-a obișnuit cu așa ceva, să joace cu Iașiul iar înainte de meci să-i ia pe Luis Phelipe, să joace cu Hermannstadt iar înainte să-l ia pe Baba Alhassan… Că tot ziceau ei cu omenia, au și ei multe omenii, iar câteodată hoții strigă hoții. Și dacă câștigă, o să fie 7 puncte între noi, dar mai sunt 9 meciuri iar noi o să jucăm până la capăt.

Eu nu acuz, spun doar că nu mi se pare normal ca în minutul 94 cel mai bun jucător să ia galben și să fie suspendat. Și nu e prima oară! Nu este o acuzație, este statistică.

Eu cred că celor care le este frică de omenie au de ce, pentru că au făcut-o ei de multe ori. Noi nu ne ocupăm cu așa ceva, am jucat cu UTA și ne-a dat gol Micovschi, fiind jucătorul nostru”, a completat acționarul Rapidului.

fcsbvictor angelescusepsi