Victor Angelescu, declarație-șoc: „Vom avea mai multe titluri în următorii ani decât a luat Rapid în toată istoria!”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat sâmbătă, 30 martie 2024, ora 09:54,
Victor Angelescu
Victor Angelescu

 

„Suntem în unul dintre cele mai bune momente ale noastre, trebuie să câștigăm și trofee. Chiar dacă nu câștigăm titlul anul acesta nu am un dubiu că în următorii ani vom câștiga campionatul. Cât timp domnul Șucu va fi implicat și va fi investitorul Rapidului nu am niciun dubiu că vom avea mai multe campionate decât am luat în istorie.

Dânsul a făcut investiții extraordinare. Poate mulți suporteri nu m-au crezut, nu am avut niciodată un ego exacerbat. Și când a venit domnul Șucu s-a zis că Angelescu o să zică că vrea să aibă 51%, nu am avut nicio discuție în contradictoriu cu domnul Șucu legată de investiții”, a spus Angelescu.

„Cât pot să investesc, investesc. Investesc din pasiune, domnul Șucu are și nu o să mă opun binelui Rapidului. Suport cât pot să suport, faptul că suntem 50-50, 80-20 sau 90-10 este irelevant. Îmi doresc să fiu și sunt parte din proiect.

Cred că echipa asta cu domnul Șucu, eu, Nico și tot ce înseamnă echipă a ajuns deja o forță. Sunt convins că se vor depăși cele trei titluri câștigate de Rapid până acum. Timpul ne va arăta, dar cred că suntem pregătiți să facem asta”, a declarat acționarul la „Suflet de rapidist”, pe FANATIK.RO.

victor angelescurapid