Vicecampioana pune presiune pe CFR: ”Locul nostru este pe prima poziție”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 10 noiembrie 2019, ora 09:55,
fcsb
fcsb

FCSB a câștigat partida cu Botoșani, scor 2-0, și s-a apropiat la 3 puncte de liderul CFR Cluj.

Florinel Coman, minutul 31, și Gnohere, minutul 74, au marcat golurile roș-albaștrilor.

Roș-albaștrii au avut un început dezastruos de campionat, însă formația din Capitală a revenit pe o pantă ascendentă de când a fost preluată de Bogdan Argeș Vintilă. În acest moment, vicecampioana a ajuns la 11 meciuri fără înfrângere (toate competițiile).

Ionuț Panțîru este în culmea fericirii după victoria împotriva celor de la Botoșani. Fundașul stânga pune presiune pe CFR și anunță că locul roș-albaștrilor este în fruntea clasamentului.

”Am muncit și am realizat tot ce ne-am propus. Treaba mea este să-mi fac meseria pe teren și să dau tot ce am mai bun. Locul nostru este pe prima poziție și pentru asta muncim în fiecare zi” a declarat Ionuț Panțîru.

Fundașul stânga a avut prestații foarte bune în acest sezon, însă nu a fost convocat de Cosmin Contra.

”Obiectivul meu este să ajung la echipa națională! Depinde și de mine, dar depinde și de domnul selecționer Contra, dacă o să-i placă de mine” a mai spus Panțîru.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Panțîru, potrivit transfermarkt.com.
  • 12 apariții a bifat fundașul stânga pentru FCSB în actualul sezon (Liga 1)
  • Fotbalistul mai are contract cu vicecampioana până în vara lui 2024
  • 200.000 de euro a plătit clubul din Capitală celor de la Poli Iași pentru transferul acestuia

Vezi și VIDEO | Ambiții mari la FCSB! Coman: ”Vreau să ne batem la campionat!”

liga 1pantirufcsbdeclaratii