Vești proaste pentru Mititelu! Anunțul făcut de FRF într-un proces important

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 iunie 2019, ora 20:47,

Adrian Mititelu s-a luptat o perioadă lungă de timp cu FRF după ce Universitatea Craiova a fost exclusă din campionat, însă omul de afaceri a pierdut azi un proces important.

FRF a avut câștig de cauză, iar Mititelu nu va primi 300 de milioane de euro.

Judecătorii Curții de Apel București au decis, marți, 11 iunie 2019, ca neîntemeiată cererea actualului finanțator al celor de la Fotbal Club U Craiova S.A, decizia fiind una definitivă.

”Marți, 11 iunie 2019, Curtea de Apel București s-a pronunțat în mod definitiv în sensul respingerii solicitărilor de daune în cuantum de aproximativ 300 de milioane euro cerute Federației Române de Fotbal de Fotbal Club U Craiova S.A. pentru excluderea acestui club la data de 20 iulie 2011.

După 8 ani de litigii, pretențiile Fotbal Club U Craiova S.A., susținute pe calea unei suite întregi de demersuri procesuale, sunt dovedite în mod irevocabil ca neîntemeiate. Federația Română de Fotbal își exprimă încă o dată adeziunea față de principiul legalității ca fundament al oricăror demersuri pe care le întreprinde în activitatea sa”, scrie frf.ro.

 

Mititelu procesmititeluMititelu FRFCraiova FRF