Veste șocantă! Un sportiv iranian a fost executat

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 12 septembrie 2020, ora 14:05,
afkari
afkari

Sportivul iranian Navid Afkari (27 de ani), campion la wrestling, a fost executat astăzi în țara sa, după ce a fost condamnat la moarte pentru înjunghierea unui bărbat.

La zece zile după ce a fost condamnat la moarte, Navid Afkari a fost executat în închisoarea Abel-Abad din Shiraz, conform presei iraniene, citată de agenția Reuters.

Anterior, Afkari a declarat că a fost torturat pentru a fi convins să pledeze vinovat, variantă susținută de familie și de către activiști pentru drepturile omului. Avocatul sportivului a susținut că nu există dovezi substanțiale care să probeze vinovăția.

Navid Afkari a fost condamnat la moarte pentru înjunghierea mortală a unui agent de pază. De fapt, activiștii pentru drepturile omului și autoritățile americane susțin că luptătorul de wrestling a fost pedepsit pentru că a luat parte la protestele antiguvernamentale din Iran din 2018.

Preşedintele american Donald Trump a îndemnat Iranul să nu îl execute pe Navid Afkari. Un sindicat mondial al sportivilor a cerut excluderea Iranului din toate competițiile dacă Afkari va fi executat.

CITEȘTE ȘI -> Dumitru Dragomir, apărat după incidentul de pe Calea Victoriei! “Dacă îi dădea un pumn…”

execuţieluptatorNavid Afkariiran