Veste proastă pentru Rădoi înaintea meciului cu Islanda: „Nu va mai juca în acest an”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 septembrie 2020, ora 14:14,
radoi mesaj
radoi mesaj

Selecționerul nu se va putea baza în barajul pentru Euro 2020 pe unul dintre atacanții importanți ai naționalei din ultimii ani. 

Florin Andone nu s-a refăcut după accidentarea suferită în luna iunie în tricoul celor de la Galatasaray. Vestea a fost oferită de Graham Potter, antrenorul celor de la Brighton, echipă la care românul s-a întors pentru stagiunea actuală. Acesta a dezvăluit că vârful își va relua în curând pregtirile alături de colegii săi însă șansele ca el să mai prindă un meic oficial în 2020 sunt foarte mici.

„Se întoarce la Brighton şi va reveni cu noi în următoarele zile, presupun. Îl vom ajuta să devină pregătit, aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem şi să lucrăm cu el, să-l ajutăm să-şi revină şi să fie puternic. El este încă jucătorul nostru şi are un contract cu clubul.

Este într-adevăr în stadiul incipient al reabilitării sale, aşa că nu ne aşteptăm să revină în siguranţă pe teren înaintea Anului Nou după tipul de accidentare pe care l-a avut”, a declarat Graham Potter pentru The Argus.

florin-andone-galatasaray

Andone a tot fost urmărit de accidentări în ultima vreme. În noiembrie 2019, a suferit o leziune parțială a ligamentului colateral intern de la genunchiul drept în urma căreia a stat pe bară aproape patru luni. Pe 1 martie, triocolorul a jucat din nou pentru Cim Bom Bom însă pandemia de coronvirus a întrerupt din nou seria de meciuri a sa pe malurile Bosforului. Iar pentru ca tacâmul să fie complet, Andone s-a accidnetat grav în chiar prima etapă programtă după reluarea Superligii.

 CITEȘTE ȘI –>> Duckadam, foarte aproape de o revenire în Liga 1: “În perioada următoare îl vom convinge”

indisponbilitaterecuperareromaniarealitateamirel rădoibrightonflorin andone