ABSENȚĂ de marcă pentru DICĂ, dar și o veste EXCELENTĂ. Ce spune antrenorul înaintea meciului dintre FCSB și Rapid Viena

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 22 august 2018, ora 22:00,
dica-fcsb
dica-fcsb

Nicolae Dică a aflat că nu se poate baza nici pe Lucian Filip la meciul cu Rapid Viena.

Anunțat titular, Filip va fi înlocuit de Ovidiu Popescu. Marko Momcilovic (accidentat) și Junior Morais și Florin Tănase (suspendați) vor lipsi și ei în meciul de joi.

„Înainte de toate, ne dorim un rezultat pozitiv, adică să câştigăm jocul sau un egal cu goluri marcate. Cei de la Rapid Viena, din punctul meu de vedere, sunt o echipă foarte bună, o echipă de viteză, care de la mijloc în sus au jucători care pot face diferenţa. Defensiv, au şi ei probleme şi sper să reuşim să marcăm din ocaziile pe care le vom avea. Ivan ştie echipa, ştie fotbalul românesc. De când a venit la Rapid Viena, a jucat foarte bine. Este un jucător de calitate, de viteză și trebuie să fim foarte atenți dacă va juca”, a spus Dică, la conferința de presă.

S-a accidentat căpitanul austriecilor

Nicolae Dică a primit și o veste excelentă înaintea meciului din play-off-ul Europa League, cu Rapid Viena.

Căpitanul formației din Austria, Stefan Schwab, s-a accidentat în urmă cu aproape o săptămână, în partida retur cu Slovan Bratislava, din preliminariile Europa League.

Astfel, mijlocașul are șanse mari să rateze prima manșă cu FCSB.

„Am probleme la coapsă, iar la meciul cu Slovan m-am lovit la genunchi. În timpul meciului n-am avut nimic, dar apoi genunchiul s-a umflat. Vom vedea dacă voi putea să-mi revin până joi”, a declarat Stefan Schwab.

Cum ar putea arăta FCSB cu Rapid Viena: Bălgrădean – Benzar, Bălașa, Planic, Alexandru Stan – Pintilii, Popescu – Man, Coman, Teixeira – Gnohere

FCSB Rapidsteauarapid vienacapitan RapidEuropa League