Sentința se menține pentru o fostă vedetă de la Real Madrid și AC Milan, condamnată la nouă ani de închisoare pentru viol!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 09 martie 2021, ora 23:07,
Robinho
Robinho

Fost jucător printre altele la Real Madrid și AC Milan, Robinho (37 ani) a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol, iar Curtea de Apel din Milano a menținut sentința.

Fapta pentru care a fost acuzat și condamnat fotbalistul brazilian a fost săvârșită în ianuarie 2013, pe când Robinho evolua la AC Milan. Acesta, alături de alți cinci apropiați, ar fi drogat și violat o tânără albaneză de 22 ani într-o discotecă din Milano.

În urma acestui incident, vedeta braziliană a fost condamnată în 2017 de un tribunal din Milano la nouă ani de închisoare cu executare, dar decizia nu a fost definitivă.

„O să vorbesc pentru prima și ultima dată despre acest lucru și fac asta din respect pentru familia mea și pentru toți cei care mă iubesc. Nu am participat niciodată la asemenea lucruri. Cine mă cunoaște cu adevărat știe ce fel de om sunt. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru familia minunată pe care o am. Am o soție și niște copii minunați, care au încredere în mine”, a fost reacția lui Robinho în presa din Brazilia la aflarea sentinței dictată în 2017.

Fotbalistul care a trecut și pe la Manchester City a făcut două apeluri pentru a ataca respectiva decizie. Prima, în decembrie 2020, nu a reușit. Iar cea de a doua, din martie 2021, a fost și ea respinsă.

Totuși, Robinho mai are o șansă și la un al treilea apel. Dacă va fi găsit și atunci vinovat, atunci sentința va fi definitivă și irevocabilă.

CITEȘTE ȘI –>> UEFA Champions League, schimbare radicală din 2024! 36 de echipe și o singură grupă

apelRobinhoviolsentintarealitatea