Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a reacționat după meciul pe care echipa finanțată de el a câștigat la Craiova, scor 3-2.
După ce Silvian Cristescu, fost jucător la Craiova, a declarat că dinspre banca moldovenilor i-au fost arătate gesturi obscene, Valeriu Iftime susține că orice ar fi arătat tehnicianul formației sale, directorul sportiv al echipei din Bănie nu trebui să reacționeze în modul în care a făcut-o.
"Oricare ar fi fost gestul lui Croitoru, nu trebuia sărăspundăașa. Dacă Croitoru a făcut un asemenea gest reprobabil și jignitor chiar șilaadresa clubului FC Botoșani, dar o să vorbesc cu el să vedem.
Credeți-măcă nu știu nimic despre ce s-a întâmplat acolo. Am văzutla domnul Cristescu, poate erainfluențatși de vreun paharînplus. Nu poțisă faci asemenea gesturi, indiferent dacăți-ar fi spus orice. Dacăeștideștept nu reacționeziașa."a declarat Valeriu Iftime pentru PRO X.
Valeriu Iftime, conducătorul clubului din Moldova susține că tensiunea meciului din "Bănie" a fost mare, iar elevii lui Marinos Ouzounidis au depășit limita de agresivitate.
"Cred că furia a fost foarte mare. Nu am văzut agresivitatea echipei mele ieșită din limitele normalității, ci dimpotrivă o agresivitate a Craiovei nemăsuratăla un moment dat. Pentru cădacăluămevoluțiaincidentelor, la primul incident nimeni nu a spus nimic.
Acolo a fost un fault grosolan a fundașuluidreaptaal lui Craiova, de care nu s-a spus nimic. Acolo a fost un gest groaznic, adică sare cu genunchiul în spate plus un cot dat în cap. Cred că arbitrul nu a văzut, da nici tușierul nu i-a spus nimic. Deci eu nu am văzut nici o agresivitate înechipa Botoșaniului" a declarat Valeriu Iftime pentru sursa citată.
În urma rezultatului de duminică seara, FC Botoșani se află pe locul 5 în play-off, cu 31 de puncte, în timp ce Craiova ocupă poziția a treia în clasament, cu 37 de puncte acumulate.