Universitatea Cluj și-a prezentat achizițiile iernii: „Împreună spre Liga 1”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat vineri, 22 februarie 2019, ora 16:10,
u-cluj
u-cluj

Universitatea Cluj şi-a prezentat patru dintre achiziţiile făcute în acest an. Clubul împlineşte 100 de ani în 2019 şi vrea să sărbătorească cu o promovare în Liga 1.

Norbert Janos, Nicolae Pîrvulescu, Ionuţ Ursu şi Mircea Axente sunt jucători transferați de U Cluj în pauza de iarnă. Proaspeții “studenți” au vorbit despre lupta pentru promovare și au prefațat primul meci oficial din 2019 sub comanda lui Bogdan Lobonț, cel cu Energeticianul, programat sâmbătă, la Petroșani.

Publicată de FC Universitatea Cluj pe Joi, 21 februarie 2019

Mă bucur foarte mult că am ajuns la “U” Cluj, un club de tradiție al României, cu o istorie bogată în spate, cu mulți suporteri, alături de care îmi doresc să promovez. Îmi place să trăiesc prezentul, așa că în acest moment mi-e gândul numai la meciul de la Petroșani. Ne-am pregătit foarte bine în Antalya și la Cluj, aștept cu nerăbdare să debutez pentru “U” într-un meci oficial și să fiu util echipei.  Echipa arată ideal, putem să practicăm un fotbal frumos, dar cel mai important este să legăm victorii.” a spus Axente pentru site-ul oficial al clubului.

Nicolae Pîrvulescu este pregătit pentru începerea returului și speră să promoveze cu U CLuj în Liga 1: ”Sunt foarte bucuros că am ajuns la Universitatea Cluj. Îmi doresc mult ca echipa să aibă un parcurs bun, iar la finalul campionatului să fim în Liga 1. În tur, când am jucat la Pandurii, “U” mi s-a părut cea mai completă echipă și sper ca în a doua parte a sezonului să arătăm la fel de bine. Cel mai important va fi să câștigăm, nu neapărat să marchez eu.”, a declarat Pîrvulescu pentru aceeași sursă.

Ionuț Ursu își dorește să devină titluar și să pună umărul pentru promovare în primul eșalon: Îmi pare bine că am ajuns la Cluj, unde am întâlnit oameni minunați. Colegii m-au primit foarte bine, sper să facem o treabă foarte bună și să ne îndeplinim obiectivul. Așteptăm cu interes prima etapă. Când am venit aici, gândul meu a fost să devin titular și să promovăm. a spus Ursu pentru sursa citată.

Norbert Janos spune că e bucuros că a revenit acasă, la echipa la care a crescut: “Sunt încântat că am ajuns acasă, la echipa la care am crescut. Nici un alt club nu m-a dorit atât de mult cum a făcut-o Universitatea, așa că am un motiv în plus să fiu fericit că am revenit. E concurență mare pe postul meu, dar eu spun că acest lucru este benefic, pentru că mă va motiva să joc cât mai bine. Îmi voi da viața pe teren de câte ori antrenorul se va baza pe mine. Sper să debutăm cu dreptul în prima etapă și să promovăm”, a declarat Janos pentru sursa citată.

Publicată de FC Universitatea Cluj pe Joi, 21 februarie 2019

U Cluj va juca sâmbătă, 23 februarie, de la ora 13:00 pe terenul celor de la Energeticianul.

universitatea clujtransferuriliga 2