Unde a greșit Halep în meciul cu Muguruza. Analiza unui fost lider mondial

Simona Halep a ratat calificarea în finala Openului Australian, după ce a fost învinsă de către Garbine Muguruza, scor 7-6 (8), 7-5. Românca a avut șansele ei să câștige, dar nu a fost suficient de agresivă în momentele importante. Suedezul Mats Wilander, fost lider mondial, a făcut analiza tactică a meciului și a expus punctele slabe ale Simonei.
Simona a ratat două mingi de set în tiebreak, apoi a condus cu 5-3 în setul doi.
„Simonei nu-i place să vină la fileu. Garbine, de partea cealaltă, se simte foarte bine la fileu, pune presiune. A jucat cu mai mult curaj şi probabil că de aceasta a meritat victoria. A jucat bine, când începe să câştige adună încredere şi este o jucătoare completă, are două Slam-uri, are șanse să-l câștige pe al treilea.
Cred că a fost crucial momentul în care Halep a avut mingi de set. Schimbă totul un astfel de moment. Schimbă încrederea. Serviciul este o armă. Cred că Simona știe că mai trebuie să îmbunătățească ceva la serviciu și la loviturile din spate. Și că trebuie să vină la fileu, să schimbe în plan tactic„, a spus Mats Wilander pentru Eurosport.
în finala feminină de la Australian Open se vor înfrunta Garbine Muguruza (locul 32 WTA) și Sofia Kenin (15 WTA). Ambele jucătoare sunt în premieră în această fază a competiției de la Melbourne. Iberica va porni cu un ușor avantaj, având în vedere că a mai câștigat două turnee de Mare Șlem.
Meet your #AO2020 women's singles finalists…
…@SofiaKenin & @GarbiMuguruza‼️ #AO2020 | #AusOpen pic.twitter.com/57a2AWUIzs
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 30, 2020
Sâmbătă, Garbine Muguruza (26 de ani) ar putea deveni prima jucătoare după anul 2007 care câștigă Australian Open deși nu este cap de serie. Actualul record este deținut de către americanca Serena Williams.
Out of the shadows.
On Saturday, @GarbiMuguruza will aim to become the first unseeded women's #AusOpen champion since @serenawilliams in 2007. #AO2020 pic.twitter.com/Wn6VfDirSa
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 30, 2020