Un patron din Liga 1 trage un semnal de alarmă: ”Fotbalul românesc are nevoie de FCSB. Becali trebuie domolit!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 25 august 2019, ora 11:14,
Gigi Becali
Gigi Becali

FCSB trece printr-o situație complicată, însă un patron din Liga 1 are soluția salvatoare pentru clubul din Capitală!

Valeriu Ifime este de părere că FCSB își va reveni dacă Gigi Becali nu se va mai implica la echipă și îi va lăsa pe antrenori să își facă treaba. De asemenea, acesta a explicat că formația din Capitală are nevoie de un tehnician pe măsură.

Chiar dacă echipa sa i-a învins pe roș-albaștrii cu 2-0, patronul celor de la Botoșani consideră că fotbalul românesc are nevoie ca FCSB să fie o echipă puternică. În acest moment, echipa patronată de Gigi Becali se află pe locul 12 în Liga 1, cu 4 puncte.

„Pare, nu știu cum să zic, nu obraznică, ci puțin impulsivă toată chestia asta pe care o face domnul Becali acum la Steaua. El a fost mereu un învingător și probabil că nu e comod să se vadă pus în această situație. FCSB a ajuns cu 4 puncte, pe locul 12, refuzată de antrenori, iar dansul cu obrăznicie încă spune că trebuie să facă echipa. Dumnealui nu înțelege că ar trebui să tacă, să lase antrenorul să-și facă treaba, pentru că antrenorul nu vine că să fie preparator și atât.

Dar poate că domnul Argeș Vintilă va fi lăsat și va reuși să îl domolească pe domnul Becali. Fotbalul românesc are nevoie de FCSB, dar uitați-va ce se întâmplă acolo…

Noi trebuie să ajutăm FCSB nu prin a-l intrigă și enerva pe domnul Becali, însă prin a-l ruga să lase antrenorul să-și facă treaba. Dacă vrei trofee, trebuie un antrenor bun, cu personalitate și trofee. Nu poți să pui copiii la treabă când echipa are de fapt alt dirijor. E ca în legile lui Murphy acolo. Fotbaliștii au nevoie de o personalitate acolo, de un antrenor bun. FCSB avea o echipa de peste 100.000.000 euro, eu așa o vedeam, dar uite că scade pe zi ce trece” a declarat Valeriu Iftime pentru ProX.

Citește și Bozhidar Chorbadzhiyski și-a primit ”botezul” la FCSB! Fundașul vicecampioanei a dezvăluit tot

valeriu iftimefcsbdeclaratiigigi becaliliga 1