Un patron din Liga 1, în vizorul lui Becali! ”Mie nu îmi schimbă nimeni părerea!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 martie 2020, ora 16:23,

Becali a ieșit la atac după ce un patron din Liga 1 a declarat că finanțatorul roș-albaștrilor a greșit în privința felului în care a tratat ”cazul Bălgrădean”.

Valeriu Ifime, patronul FC Botoșani, este de părere că Becali nu trebuia să îl atace în spațiul public pe portarul echipei sale, chiar dacă acesta a semnat cu rivala CFR Cluj.

Finanțatorul formației moldave crede că latifundiarul din Pipera l-a acuzat pe nedrept pe ”Pufi” că nu și-a apărat corect șansele în partida Botoșani – FCSB, scor 2-2.

”Toate astea se întâmplă doar din cauza lui Gigi Becali. Dânsul greșește foarte mult atunci când face astfel de declarații pe la televizor. Ce ar fi vrut dânsul să facă Bălgrădean? L-a avut în curte, dar dacă nu i-a făcut nicio ofertă de prelugire de contract nu era normal ca băiatul să se gândească din timp la viitorul său? Bălgrădean nu s-a dat deloc la o parte în meciul cu noi. La primul gol nu a avut ce face, iar la al doliea gol el a fost mascat, a respins în față doar din reflex. El nu văzuse mingea.

Este păcat când domnul Becali aruncă cu atâta noroi într-un portar. Are și el o carieră în spate și o familie. Nu este normal să tot apară informații despre el, că a făcut și a dres în partida de la Botoșani. Nu s-a dat deloc la o parte. Noi am jucat doar pe teren și nu am avut nevoie de ajutorul lui Bălgrădean ca să marcăm cele două goluri. Astfel de declarații trebuie să înceteze deoarece nu fac deloc bine fotbalului românesc. Eu nu cred că Bălgrădean putea să primească salariu mai mare de la CFR Cluj față de ceea ce îi oferea Gigi Becali” a spus Iftime, potrivit ProSport.

Citește și EXCLUSIV | Reacția FCSB, după suspendarea campionatului din cauza pandemiei

valeriu-iftime

Răspunsul lui Becali nu s-a lăsat așteptat, iar patronul FCSB i-a transmis un mesaj categoric lui Iftime.

”Dacă așa a zis Iftime, atunci are dreptate. El le știe pe toate. Hai să fim serioși! Lui Iftime îi convenea dacă el era în situația mea? Dacă portarul lui semna cu o altă echipă care se afla în luptă cu ei, îl mai titulariza?

Eu zic că este bine să ne vedem fiecare de treaba noastră. Mie nu îmi schimbă nimeni părerea, iar eu știu ce zic când zic că Bălgrădean nu s-a omorât cu firea. Lui nu îi ardea de noi și nu îi convine să ia FCSB campionatul…Că atacantul ăla croat a fost bun și că ne-a dat două goluri este altă treabă, dar Bălgrădean putea să evite golul doi dacă voia” a declarat Becali pentru ProSport.

gigi-becali-fcsb-2

Citește și EXCLUSIV | Coronavirusul a dat peste cap fotbalul. Ce măsuri ia FCSB

balgradeanliga 1valeriu iftimegigi becalideclaratii