Un nou stadion de lux se naște în România! Cum va arăta viitoarea ”bijuterie” a Chindiei Târgoviște

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 27 mai 2020, ora 12:56,
pițian-chindia-târgoviște
pițian-chindia-târgoviște

Compania Națională de Investiții (CNI) urmează să ridice, la Târgoviște, o arenă sportivă multifuncțională, pe un teren ce aparține Consiliului Județean Dâmbovița, anunță Realitatea de Dâmbovița.

Deși despre proiect se vorbește de ani de zile, deocamdată abia a fost finalizat conceputul noului stadion. Primele imagini cu arena, în forma de concept, au fost făcute publice de președintele CJ Dâmbovița.

Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație, în data de 5 septembrie 2019, prin SICAP (platforma de achiziții publice), contractul de prestări servicii având ca obiect ”Elaborare studiu de fezabilitate și studii de specialitate – Construire Stadion Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”. Ulterior,în luna ianuarie 2020, CJ Dâmbovița, anunța că:

”Direcția Investiții – Departamentul Sport Învățământ și Cultură, din cadrul Companiei Naționale de Investiții (CNI) a transmis, astăzi, Consiliului Județean Dâmbovița ordinul de începere a prestării de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire Stadion Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița. Ordinul va intra în vigoare, în data de 27 ianuarie 2020.’‘

La momentul respectiv era vorba de un stadion cu o capacitate de 15.000 de locuri, cu o valoarea estimată  de 133.693.847 lei (29,3 milioane Euro), fonduri asigurate de CNI. Arena urma sa fie una destinată jocurilor de fotbal, rugby dar și pentru atletism.

Citește AICI mai multe detalii

La momentul actual, mai 2020Beneficiarul, CJ Dâmbovița, prin președintele acestei instituții, Alexandru Oprea, a prezentat și ce mai recentă variantă a stadionului, ce va ridicat la Târgoviște, pe terenul unei foste unități militare, ce acum aparține CJ Dâmbovița, după desființarea unității militare. În noul proiect, notă conceptuală, este vorba de un stadion de aproximativ 12.000 de locuri, doar pentru fotbal și atletism.

La Târgoviște ar trebui să fie construite două stadioane. Cel de-al doilea, realizat de Primăria Târgoviște, cu fonduri proprii, vizează reabilitarea arenei „Eugen Popescu”, dar proiectul este, la momentul actual, în întârziere și are destul de multe probleme.

Citește și Joacă în play-off, însă e cu gândul la Dinamo: ”Eu mi-am dorit tot timpul să ajung acolo!”

targovisteproiectstadion