Un mare antrenor român, sfaturi de aur pentru Liga 1: ”Așa poți ajunge din nou în grupele Champions League!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 martie 2020, ora 09:40,
morutan fcsb
morutan fcsb

Laurențiu Reghecampf, antrenorul lui Al-Wasl, a vorbit despre cum echipele din România pot ajunge din nou la ”masa bogaților” din Liga Campionilor.

În actualul sezon, CFR Cluj a fost eliminată în preliminariile Champions League de Slavia Praga. Campioana României a jucat în Europa League, competiție în cadrul căreia a ajuns până în șaisprezecimile de finală.

”Reghe” este de părere că rețeta succesului vine de la pregătirea mentală, fizică, dar și tehnico-tactică. Fostul antrenor al FCSB crede că nu doar talentul contează în fotbalului de astăzi, ci cât de bine este făcută pregătirea jucătorilor.

„În momentul de față, în România, sunt foarte mulți jucători care au talent și care pot ajunge mult mai sus. Dacă sunt bine pregătiți din punct de vedere mental, fizic și tehnico-tactic, se pot face rezultate. Eu, la Steaua, am avut șase, șapte jucători care mergeau la fiecare convocare la echipa națională. Știam că trebuie să fac o pregătire foarte bună, în primul rând o pregătire mentală. Să le dovedesc lor că au forță, că au talent, că așa au ajuns la Steaua. Doar așa puteam face rezultate, mai ales că Steaua nu prea mai avusese rezultate în ultimii ani. Nici internațional și nici pe plan intern.

Puteți să vedeți că în fotbalul mare sunt jucători tineri, de 18, 19 ani, care au talent, dar uitați-vă la nivelul lor de pregătire. Uitați-vă la programul lor. Sunt jucători care vin la masă, la 9 dimineață, și încep prin a li se lua sânge. Se duc toate lucrurile astea în cele mai mici detalii. Lucrul ăsta e foarte important. Dacă jucătorii români vor realiza că fotbalul modern s-a schimbat enorm de mult și că nu mai ajunge numai talentul, sunt sigur că vor fi rezultate și în România.

Traseul echipelor din România este unul foarte greu. Și Slavia Praga a avut un traseu greu, dar investind în ceea ce înseamnă dezvoltarea unui jucător, poți ajunge din nou în grupele Champions League” a declarat ”Reghe” la Digi Sport.

Citește și Se pregătește revenirea anului în Liga 1? Laurențiu Reghecampf: ”FCSB tot Steaua e. Mi-aș dori să revin!”

declaratiilaurentiu reghecampfliga 1liga campionilor