Florinel Coman este dorit de Orlando City, iar Gigi Becali este dispus să-l lase să plece dacă americanii îi vor oferi prețul cerut. Potrivit jurnaliștilor americani fotbalistul s-ar fi înțeles deja cu oficialii „leilor” în privința salariului.
Artyom Karamyan, fost jucător al Stelei și al Rapidului, stabilit acum într-o suburbie a orașului Los Angeles, îl sfătuiește pe „Mbappe de România” să nu semneze cu americanii.
„În America nu prea există fotbal, aici trebuie să vii după 30 de ani. Dacă vrei să vii aici, să câștigi bine, să faci actele și să rămâi aici, viața e frumoasă. Dar ca fotbalist, trebuie să joci. Dacă vii la Orlando joci un meci, două meciuri, poți să nu joci. E greu, mai bine să încerce în altă parte. Dacă copiii mei ar fi la acea vârstă, aș încerca să îi fac să joace în Europa”, a spus Karamyan, potrivit Telekom Sport.