Un fost antrenor de la FCSB îl pune la zid pe Haruț: „Dacă îmi spunea să semnez pe 10 ani, semnam pe 10 ani!”

Transferul lui Denis Haruț la FCSB a picat în ultimul moment, după ce fotbalistul în vârstă de 21 de ani nu a fost de acord cu durata contractului impus de Gigi Becali!
După ce patronul FCSB-ului bătuse palma cu Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, mutarea nu s-a mai realizat în cele din urmă dintr-un motiv incredibil. Denis Haruț a venit în București să semneze contracul, dar în momentul în care acesta a aflat despre lungimea înțelegerii cu „roș-albaștrii” a făcut cale întoarsă și a plecat spre Botoșani.
Fostul stelist și actualul secund al primei reprezentative a României, Nicolae Dică, a vorbit despre situația lui Denis Haruț și este de părere că acesta a făcut o greșeală atunci când nu a acceptat contractul propus de FCSB. Dică a dezvăluit că în momentul în care a fost contactat de Gigi Becali ar fi semnat și pe 10 ani, deoarece își dorea foarte mult să îmbrace tricoul „roș-albastru”.
Voiam să ajung acolo şi am semnat pe cinci ani. Dacă îmi spunea să semnez pe 10 ani, semnam pe 10 ani. El ştie cel mai bine de ce nu a semnat. Am zis că, dacă joc bine, mă vinde. Era bine şi pentru mine pe cinci ani, că eram liniştit cu asta. Nu ştiam despre practica asta. Ştiam că jucătorii tineri semnează pe cinci ani. E normal cu jucătorii tineri.
Coman, Tănase, Man aşa au avut contractele. Pe mine, ca antrenor, mă interesa că semnează Moruţan pe atâţia ani? Mă interesa doar să joace. Acum nu ştiu dacă e legal sau ilegal”, a spus Nicolae Dică, potrivit Telekom Sport.
Citește și Anunțul care nu va fi pe placul lui Gigi Becali: “Dennis Man nu poate pleca pe 15 milioane din România!”
Patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă, la scurt timp după cele două cluburi se înțeleseseră și a mărturisit că în proporție de 95% lucrurile sunt rezolvate. Ulterior, acesta a oferit și câteva detalii despre mutarea apărătorului în vârstă de 21 de ani în tabăra bucureștenilor.
„Cred că da, s-a realizat transferul, dar eu nu am văzut deocamdată niciun contract semnat, iar cel care știe mai multe este președintele clubului. Eu m-am înțeles cu Gigi Becali, dar contractul nu cred că este semnat încă. În proporții de 95% transferul se va realiza!
Este adevărat că FC Botoșani va păstra un procent de 20% dintr-un viitor transfer al lui Haruț de la FCSB, iar suma tranzacției a fost undeva la mijloc între ceea ce a oferit Gigi Becali și cât am cerut eu, adică domnul Becali a dat 600.000 de euro, iar eu am zis 800.000 de euro. Deci, undeva la mijloc este suma de transfer.
(n.r. pe ce perioadă a semnat Haruț cu FCSB?) Nu știu să vă spun acest lucru. Cel mai bine ar fi să vorbiți cu jucătorul sau cu agentul acestuia!”, a declarat pentru Realitatea Sportivă, Valeriu Iftime.
Citește și Spectacolul, la el acasă în 2021! Când se joacă derby-urile Dinamo – FCSB și Craiova – Dinamo