Un fost rapidist, vehement după umilința de aseară: „Mi-a fost rușine astăzi de ce s-a întâmplat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 11 octombrie 2020, ora 08:34,
FOTBAL:U CRAIOVA 1948-RAPID BUCURESTI, LIGA 2 CASA PARIURILOR (10.10.2020)
FOTBAL:U CRAIOVA 1948-RAPID BUCURESTI, LIGA 2 CASA PARIURILOR (10.10.2020)

Rapid București a fost umilită aseară la Severin de echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948, scor 0-5.

Imediat după partida de aseară, fostul director sportiv al clubului giuleștean, Florin Manea, a dat de pământ cu cei care conduc Rapidul în prezent. Impresarul este de părere că cei care se ocupă de club nu se pricep, iar rezultatele sunt pe măsură.

„În momentul în care se ocupă oameni care nu se pricep, se întâmplă treaba asta. Echipa a fost condamnată anul trecut, dar nu se compară cu ce se întâmplă acum. Îmi pare rău de Iencsi. El a menținut punctele astea, că suntem pe locul 2, dar echipa e mult sub cea de anul trecut. Azi mi-a fost rușine după acest rezultat.

E greu să convingi pe cineva să vină, cu numele, iar altcineva să facă totul în spatele lui. Mi s-a întâmplat mie anul trecut. Deci în 2 ani, cât am stat eu la Rapid, s-au făcut 32 de transferuri… Eu am făcut 6. Restul, majoritatea patronul, antrenorul. Dar majoritatea le-a făcut patronul, vreo 14 sau 15. Eu m-am opus la foarte multe, dar am primit răspunsul: <<sunt banii mei, fac ce vreau cu ei>>. Gata, tată, fă ce vrei cu ei! Sunt ai tăi, dar după aia nu ne certa pe noi.

Acum eu sunt de vină, cu Pancu, că nu s-a promovat anul trecut. Anul ăsta cine o să mai fie de vină? Nu m-aș mai întoarce pentru nimic în lume pentru că nu poți să ai impact!”, a declarat Florin Manea pentru Digi Sport.

Rapid ocupă în acest moment locul 2 în liga secundă, cu 13 puncte obținute în primele 7 meciuri disputate în actualul sezon și putea urca pe primul loc în ierarhie dacă învingea aseară formația FC U Craiova 1948, care este liderul clsamentului.

Citește și Iencsi, discurs ireal după ce Rapid a încasat cinci goluri: ”Băieții mei au avut inițiativă!”

rapid bucurestirealitatealiga 2florin manea