Un fost jucător din Serie A, gata să pună umărul la salvarea lui Dinamo: „Credeți că la mine e vorba de 2-3 mii?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 12 mai 2020, ora 13:30,
dinamo
dinamo

Constantin Nica (27 de ani), liber de contract, spune că ar reveni la Dinamo să joace și pe gratis pentru a pune umărul la salvarea clubului din „Ștefan cel Mare”.

Deși au trecut ani de când s-a despărțit de clubul alb-roșu, Nica a rămas cu sufletul alături de suflarea dinamovistă și este gata să joace fără bani până când oficialii vor reuși să pună clubul pe picioare.

„Viitorul lui Dinamo este incert, pentru că sunt multe lucruri la mijloc. Eu nu cunosc toate detaliile, nu știu ce se vrea. Nu cred că domnul Negoiță poate să vândă momentan Dinamo, eu cred că o să îl susțină în continuare. Totul depinde de parcursul lui Dinamo pe plan sportiv.

Credeți că la mine e vorba de 2-3 mii? Eu la Dinamo m-aș duce să joc și fără bani până își revine financiar. La Călărași, erau prime și nu ajungeau pentru toți, iar eu i-am zis domnului președinte să-mi lase banii acolo, să împartă jucătorilor care au mai mare nevoie de ei. Nu mă interesa pe mine suma aia, având în vedere că cel de lângă mine nu avea bani să își plătească chiria. Eu auzeam mai multe discuții în vestiar și mi-era mie rușine să mă duc să iau banii”, a spus Constantin Nica, la ProSport.

Constantin-Nica-dinamo

Constantin Nica (27 de ani) a fost crescut de Dinamo, iar în 2013 s-a despărțit de gruparea din „Ștefan cel Mare” pentru a semna cu Atalanta.

  • 1,6 milioane de dolari era cota sa de piață în momentul despărțirii de Dinamo. Acum, fundașul dreapta a ajuns să valoreze doar 50 de mii de euro, potrivit transfermarkt.com.

Pe parcursul carierei sale de jucător, Constantin Nica a jucat la Dinamo București, Atalanta, Cesena, Avellino, Latina Calcio, Dunărea Călărași și FC Voluntari.

Citește și • EXCLUSIV | Foștii colegi îl plâng pe Dan Lăzărescu! Ion Crăciunescu a rămas stupefiat, iar Adrian Porumboiu și-a găsit cu greu cuvintele

liga 1constantin nicadinamo