Miroslav Giuchici și fiul său s-au infectat cu noul coronavirus. Fostul atacant al Stelei a declarat că boala i-a afectat condiția fizică, gustul și mirosul.
Giuchici ar fi contractat noul coronavirus de la soție, angajată la primăria comunei Sacoșu Turcesc.
„Mai întâi, înainte să fim internați, am vrut să alerg cu băiatul meu prin curte și nu am fost în stare să fac doi pași. Mă dureau toți mușchii. Nu e ca o febră musculară. E altceva. Nu am avut miros și gust, dar a fost temporar. Acum mi-au revenit, nu știu dacă chiar 100 la sută. În rest, nu am avut alte simptome”,a povestit Giuchici.
În momentul de față, fostul atacant stelist este internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
„Mă simt chiar ca în străinătate. De fiecare dată când îi chemi, vin, răspund la telefon, în condițiile în care echipamentul acela pe care îl folosesc ei este de unică folosință”, a mai spus Giuchici, citat de site-ul liga2.ro.
Miroslav Giuchici ocupă acum funcția de antrenor la centrul de copii și juniori al divizionarei secunde, Ripensia Timișoara.