Un fost jucător al lui Dinamo urcă pe Everest: „Este nebunia mea. Visez la asta din copilărie”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 13 februarie 2021, ora 14:29,
dinamo bucurie
dinamo bucurie

Cariera unui fotbalist e destul de scurtă, ea încheindu-se în jurul vârstei de 34-35 de ani sau chiar mai devreme, depinde de mai mulți factori. După ce își agață ghetele în cui, unii sportivi se apucă de antrenorat sau de alte activități care au legătură cu fotbalul, alții își deschis afaceri, iar alții își trăiesc viața din plin, cum este și cazul fotului jucător de la Dinamo.

Florin Tălpeanu (41 ani) a început fotbalul la juniorii lui Dinamo, iar de-a lungul timpului a mai evoluat la echipe precum FC Bihor, Aro Câmpulung, Poiana Câmpina, Juventus Colentina sau Inter Gaz. După ce s-a lăsat de fotbal, la vârsta 30 de ani, s-a apucat de sporturi extreme și de contact. Printre altele, a sărit cu parașuta de la 3000 de metri a urcat pe munți, sau a înfruntat valurile, dar nu se oprește aici.

Fostul sportiv încearcă să urce pe Everest! Acesta este obiectivul său pentru 2022. În luna mai are programată o expediție în Nepal.

La 30 de ani m-am lăsat de fotbal. Și mi-a lipsit sportul. Sportul, nu fotbalul! O jumătate de an nu am făcut nimic. Simțeam o neîmplinire și, atunci, m-am îndreptat spre sporturi extreme.

sursa foto: playsport.ro

Am început cu snowboard, apoi am continuat cu wakeboardingul. Acolo ești tras pe apă de o șalupă. Și apoi am ajuns la enduro. La 33 de ani m-am urcat, pentru prima oară, pe motocicletă. După prima zi am zis că mor. Am ajuns acasă și mi-am spus că nu pot fi așa de slab. Trebuie și o să fac enduro!”, a declarat Florin Tălpeanu, potrivit playsport.ro.

Fostul fundaș a devenit pasionat de alpinism. Acesta spune că visul de a urca pe cel mai înalt vârf de munte din lume îl are încă din copilărie.

„Ies pe munte, fac alpinism. O dată la două săptămâni, cam opt ore pe zi, fac trasee prin țară. La fel și la enduro. Iar Everestul este visul meu, nebunia mea. Visam, de când eram copil, să fac un lucru măreț. Cred că ăsta este punctul culminant. Nu o să fie cel mai greu lucru pe care l-am făcut sau o să-l fac în viața mea, însă este cel mai măreț.

Everest. sursa foto: Profimedia

Este riscant și costisitor. Sunt mulți oameni care au urcat pe Everest, chiar și români, însă eu vreau să fiu primul fotbalist care ajunge pe Everest. În luna mai plec pentru prima oară în Nepal, apoi o să revin și, probabil anul viitor, peste doi ani, o să văd când o să fie marea încercare”, a mai spus Tălpeanu, potrivit sursei citate.

Citește și Suporterii din DDB, un nou pas important pentru salvarea clubului: “Stingem datoriile, vom plăti și licența!”

 

 

everestdinamoFlorin Tălpeanufotbalrealitatea