Un fost internațional este categoric: „Dacă Mititelu era în libertate, Craiova promova sigur în Liga 1!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 07 noiembrie 2020, ora 13:21,

Adrian Mititelu a fost arestat zilele trecute pentru evaziune fiscală în transferul fostului său fotbalist, Mihai Costea, la Steaua!

După ce Adrian Mititelu a fost condamnat la 3 ani de închisoare într-un dosar ce vizează evaziunea fiscală în transferul fostului atacant din Bănie, Mihai Costea, la Steaua București, toate atribuțiile liderului din acest moment al ligii a doua au revenit lui Mititelu Junior.

Fostul internațional și actual președinte al echipei FC Voluntari, Ioan Andone, a vorbit despre situația de la formația FC U Craiova, după arestarea lui Adrian Mititelu. Andone este de părere că dacă Mititelu senior rămânea la conducerea echipei, FC U Craiova nu avea cum să rateze promovarea în Liga 1.

„Din ce am citit, Adrian Mititelu l-a lăsat pe fiul lui să se ocupe de afacere. Nu e același lucru, clar, dar a fost lăsat cineva din familie… E vorba de încredere! Dacă ar fi fost el la timona echipei, era altceva.

Adrian Mititelu învățase fotbal, e de atâția ani în fenomen. Schimba și antrenorii, știa să pună și presiune pe jucători. Nu știu unde e dreptatea, nu e treaba mea, nu pot fi o instanță de judecată. Din păcate pentru club e o pierdere mare. Dacă el era în libertate, Craiova ar fi promovat sigur în Liga 1!

E un șoc pentru jucătorii Craiovei, fotbaliștii se gândesc că nu își mai iau banii. E dificil!, a declarat Ioan Andone la Metropola TV.

FC U Craiova este liderul din acest moment din liga a doua, cu 21 de puncte obținute în cele 9 meciuri disputate în actualul sezon. Oltenii joacă chiar în aceste momente în deplasare la ASU Poli Timișoara, o partidă care poate schimba liderul ligii secunde, în cazul unui eșec al alb-albaștrilor.

Citește și Un dinamovist adevărat, convins că spaniolii nu vor reuşi în ,,Ştefan cel Mare”! ,,Sunt 90% sigur că au venit cu alte interese”

liga 2fc u craiovarealitateaandonemititelu