Un fost dinamovist e îngrijorat pentru clubul din Ștefan cel Mare: ”Îmi e teamă! Trebuie să ne dea mult de gândit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 20 februarie 2019, ora 10:54,
970953-dinamo
970953-dinamo

Fostul jucător al celor de la Dinamo, Florin Răducioiu (48 ani), a vorbit despre situația clubului din Capitală.

Atacantul crescut în Ștefan cel Mare consideră că situația actuală trebuie să dea de gândit atât clubului cât și antrenorului. Acesta a explicat că îi pare rău pentru ratarea calificării în play-off și a menționat că dacă nu vor avea loc schimbări, viitorul sezon va fi la fel de îngrijorător.

”Îmi pare rău, este al doilea an consecutiv în care Dinamo se regăseşte în această situaţie. Trebuie să ne dea mult de gândit, clubului şi antrenorului, pentru a construi o echipă mult mai competitivă la anul. Repet, îmi pare rău, dar mă aşteptam la asemenea rezultat, îmi pare rău pentru dinamovişti, pentru tot ce înseamnă Dinamo şi spiritul lui Dinamo.

Nu cred că va ajunge nicăieri la aşa ceva şi mi-e teamă ca şi la anul să nu se repete aceeaşi contraperformanţă. Mare atenţie când vorbim de titlu, nu ştiu dacă cu echipa aceasta va putea antrenorul actual, Mircea Rednic, să câştige titlul. Mă îndoiesc.” a declarat Florin Răducioiu pentru Telekom Sport.

Dinamo a ratat pentru al doilea sezon consecutiv calificarea în play-off. Formația din Ștefan cel Mare a pierdut pe teren propriu ”finala” cu Botoșani, scor 1-2.

liga 1dinamoFlorin Raducioiudeclaratiiplay-out