Un fost antrenor de la Dinamo, uluit de declaraţiile actualei conduceri: ,,Dacă spui asta, nu ai ce să mai cauţi acolo”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 18 aprilie 2021, ora 13:49,

Dinamo are un sezon de coşmar, după ce problemele financiare au îngreunat şi în acest an parcursul echipei din Ştefan cel Mare.

Acum, principalul obiectiv al lui Dinamo este salvarea de la retrogradare, aşa cum au declarat-o şi oficialii clubului din ,,groapă”.

Ionuţ Chirilă, fost antrenor la Centrul de Copii şi Juniori al lui Dinamo, este de părere că cine declară că pentru echipa din Ştefan cel Mare ar fi o performanţă salvarea de la retrogradare, ar trebui să plece de la echipă.

,,L-am văzut pe băiatul ăsta, e director sportiv băiatul ăsta, nu? Mario Nicolae? L-am văzut cu o declarația halucinantă, care definește starea de la Dinamo.

A zis că ar fi o mare performanță dacă Dinamo se salvează de la retrogradare. Dacă spui chestia asta, nu ai ce să cauți la Dinamo.

Jucătorii și așa sunt decapitați, nu mai au încredere în ei. La Dinamo nu ai cum să spui că e o performanță să eviți retrogradarea, ce mentalitate pot să aibă acești jucători când se spune că marea performanță e să te salvezi de la retrogradare. E rușinos să spui așa ceva”, a declarat Ionuţ Chirilă, pentru Digisport.

După primul meci în play-out, Dinamo se află în continuare pe poziţia a 14-a în clasament, în urma remizei cu Astra, de la Giurgiu, scor 0-0.

Citeşte şi VIDEO | Totul pentru salvarea de la retrogradare! Pe cine vrea Dinamo să readucă în Ştefan cel Mare

liga 1realitateaplay-outionut chiriladinamomario nicolaeretrogradare