Un expert Marca a explicat de ce golul lui Bayern Munchen a fost anulat incorect

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 09 mai 2024, ora 09:02,
Bayern Munchen
Bayern Munchen

Bayern Munchen contestă vehement arbitrajul brigăzii poloneze de la meciul retur cu Real Madrid din semifinalele Champions League (scor 2-1 pentru spanioli). Faza care i-a scos din minți pe oaspeți s-a petrecut în minutul 90+13, atunci când golul marcat de Matthijs de Ligt a fost anulat. În urma victoriei, galacticii s-au calificat în finala Ligii Campionilor de pe 1 iunie.

Pavel Fernandez, expertul pe partea de arbitraj al celor de la Marca, a vorbit despre momentul care a general un val de comentarii în mediul online.

Fernandez spune că golul a fost anulat incorect și explică în detaliu faza petrecută în minutul 90+13.

„Gol a fost anulat incorect pentru Bayern Munchen la ultima fază a jocului. De Ligt este în offside, dar nu participă la fază. Mingea ajunge la Mazraoui, care joacă în spate.

Muller ajunge mai apoi la minge și trimite pentru De Ligt care este în poziție regulamentară. Marciniak a fluierat prea devreme, iar VAR-ul nu a putut interveni”, a precizat expertul Marca, Pavel Fernandez.

champions leaguereal madridbayern munchenliga campionilor