Bratu a fost pus la zid și de Claudiu Vaișcovici. Fostul atacant i-a atras atenția lui Claudiu Niculescu și a spus că suporterii dinamoviști se tem de retrogradare.
Vaișcovici l-a făcut praf pe Florin Bratu.
"Eu mi-am dat seama după jocul cu Viitorul. Era foarte fericit că i-a ieșit tactica și nu a luat gol cu Viitorul acasă. Ne-am apărat tot meciul și am dat un gol pe contraatac. Viitorul ne-a dominat de la început până la final. O echipă cu experiență ne biruia în acel meci. El era foarte încântat. După aceea, am intrat în zodia lui 3. Mai aveam puțin și luam trei și la ultimul joc de acasă, cu Astra. Cert este că acest domn Negoiță s-a înconjurat numai de ageamii. Și e ușor influențabil", a declarat Vaișcovici pentru Prosport.
Fostul fotbalist dinamovist l-a avertizat apoi pe Claudiu Niculescu:
"Tare mi-e frică să nu se facă de râs. Nu că n-ar fi un antrenor bun, dar mă tem de calitatea proastă a mărfii pe care o are. Unii dintre dinamoviștii mei îmi spun: Claudiu, mi-e frică să nu retrogradăm. Eu le spun: Stați liniștiți, sunt altele care nu ne lasă. Claudiu nu poate să le taie picioarele, să le schimbe. Poate le dă un plus-valoare, dar e slabă calitatea", a mai spus Claudiu Vaișcovici.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News