Un dinamovist îi avertizează pe spanioli: „Dacă nu aduc banii saptămâna asta, nu știu ce se poate întâmpla!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 21 octombrie 2020, ora 10:05,
cortacero
cortacero

Noii investitori spanioli de la Dinamo sunt puși din ce în ce mai mult sub presiune de către suflarea dinamovistă!

Directorul tehnic al clubului Dinamo, Cornel Țălnar (63 de ani), trage un semnal de alarmă pentru noua conducere a „câinilor”. Acesta este de părere că dacă Pablo Cortacero, acționarul majoritar al dinamoviștilor, nu va vira banii necesari clubului în această săptămână, situația se va agrava.

„De când au venit, acești spanioli au băgat în jur de 600.000 de euro și urmează să mai bage în curând încă 700 – 800.000 de euro că să aducă la zi toate datoriile față de terți. Eu cred că săptămână asta este o săptămână decisivă pentru toată lumea, în sensul că dacă, Doamne ferește, nu se bagă banii, o să fie oarecare probleme.

Cred că domnul Pablo Cortacero va aduce banii respectivi. Mai exista un semn de întrebare la nivelul echipei, despre ce se va întâmpla în continuare. Pentru că în momentul în care se vor băga acești bani și jucătorii vor fi toți liniștiți și mulțumiți, cu o pregătire bună și cu strângerea rândurilor, eu cred că Dinamo se va pune pe picioare.

Dacă domnul Pablo va aduce ceea ce a promis în aceasta săptămână, lucrurile se vor așeza pe o bază solidă. Dacă nu, Doamne ferește, nu știu ce se poate întâmpla…„, a declarat Țălnar pentru Național FM.

Potrivit ultimelor informații, Dinamo este obligată să achite până pe data de 25 octombrie, suma de 500.000 de euro către ANAF, altfel vor pierde baza de pregătire de la Săftica.

Citește și Tamaș, despre transferul de o săptămână la CFR: “Au zis că mai bine să dea în mine. Dumnezeu e sus și vede!”

 

dinamoCornel Talnarliga 1datorii dinamorealitateainvestitori spanioli