Un club din play-off e în colaps! Jucătorii ar putea să nu mai vadă niciun ban

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 13 aprilie 2018, ora 16:41,
Steaua Iasi
Steaua Iasi

CSM Poli Iași se confruntă cu probleme mari din punct de vedere financiar, iar jucătorii au primit o veste proastă înaintea duelului de la Craiova.

Elevii lui Stoican pot să nu mai vadă niciun ban până la finalul sezonului, după cum a anunțat președintele Iașiului, Adrian Ambrosie: „Dacă nimic nu se schimbă în perioada următoare, nu vom mai putea să le achităm salariile până la vară, când vom încasa prima rată din drepturile TV pentru sezonul viitor”, susține conducătorul lui Poli, care a subliniat că fotbaliștii au înțeles situația și „nu au fost revoltați”.

Primăria, care a finanțat anul trecut echipa cu 7,6 milioane lei, printr-o fundație, nu mai poate ajuta clubul din Iași, astfel că Poli caută acum să facă rost de bani, soluțiile fiind ori transferurile de jucători, ori căutarea unui investitor.

Fără vreun punct în play-off și cu un singur gol marcat, CSM Poli Iași joacă sâmbătă la Craiova, într-un meci mai important pentru echipa lui Mangia, care visa la un event istoric, la începutul play-off-ului.

Iasi meciIasiPrimarie IasiIasi CraiovaIasi baniIasi probleme