Un club din Liga a 2-a recunoaște că a urmat ordinul PSD la alegerile FRF

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 aprilie 2018, ora 23:53,
burleanu-lupescu
burleanu-lupescu

Chindia Târgoviște, formație aflată pe locul trei în clasamentul Ligii a 2-a, a anunțat, miercuri, că a votat pentru Ionuț Lupescu la șefia FRF, conform indicației primite din partea PSD.

Răzvan Burleanu a câștigat din primul tur alegerile de la FRF. Clubul nostru a votat pentru Ionuț Lupescu, candidat susținut public de președintele PSD, Liviu Dragnea. În numele Chindiei a votat George Răzvan Stoica, fiul primarului PSD de la Văcărești, conform directivei de la centru. Succes, Răzvan Burleanu!„, se arată într-un comunicat al Chindiei, transmis prin intermediul contului de Facebook.

Liviu Dragnea a declarat public în urmă cu câteva zile că îşi doreşte ca Ionuţ Lupescu să câştige lupta pentru șefia FRF, întrucât i-a prezentat un program amănunțit. Miercuri, Dragnea a susținut că nu a avut nicio implicare în alegerile de la Federație.

Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat în fruntea Federației Române de Fotbal. Dintre cele 254 de voturi validate, Burleanu a obținut 168, iar Ionuț Lupescu a primit 78 de voturi. Marcel Pușcaș a primit 8 voturi. Ilie Drăgan nu a obținut niciun vot.

psdionut lupesculiviu dragneachindia targovisterazvan burleanualegerifrf