Un antrenor român de calibru, neîncrezător că pandemia de coronavirus va putea fi învinsă curând

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 09 aprilie 2020, ora 14:31,
coronavirus-pandemie
coronavirus-pandemie

Răzvan Lucescu (51 de ani), antrenorul lui Al-Hilal (Arabia Saudită), este neîncrezător că autoritățile vor reuși să învingă pandemia de coronavirus în perioada următoare.

Antrenorul român al lui Al-Hilal consideră că va trebui să mai așteptăm mult timp până se va găsi o soluție realistă pentru ieșirea din criză.

„În momentul de faţă, nu este absolut nimic clar. Singurul lucru pe care îl cred este că nu va fi uşor să scăpăm de această situaţie. Nu se rezolvă nici peste o lună, nici peste nouă, nici peste trei. S-ar putea ca, urmare a acestor restricţii, pe care absolut toate ţările le-au luat, să se ţină sub control, ceea ce este un pas foarte important înainte.

Trebuie să învăţăm să avem răbdare şi, de la zi la zi, de la o săptămână la alta, să înţelegem mai bine ceea ce se poate întâmpla. Şi de-abia mai târziu să se găsească nişte soluţii care pot fi realiste”, a declarat Lucescu, la Telekom Sport.

Citește și ♦ VIDEO | Ordonanța militară, călcată în picioare! 2000 de români au luat cu asalt parcarea Aeroportului din Cluj. Care e motivul

coronavirusal-hilalCovid-19răzvan lucescu