Un alt CLUB de TRADIȚIE din România e aproape de FALIMENT! Decizia Tribunalului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 03 octombrie 2018, ora 18:15,
Braila Dinamo
Braila Dinamo

Dacia Unirea Brăila trece prin momente extrem de grele!

Clubul din Liga 2 a fost nevoit să intre în insolvență, pe fondul problemelor financiare, după cum scrie realitateadebraila.net.

Decizia Tribunalului Brăila a fost dată ieri, 1 octombrie 2018, după ce cererea de intrare în procesul de reorganizare fusese făcută săptămâna trecută.

În acest moment, în Liga 1 doar Gaz Metan Mediaş mai este în insolvenţă. În Liga a 2-a, în aceeași situație cu clubul din Brăila, se mai regăsesc Pandurii Târgu Jiu, CS Mioveni şi ACS Poli Timişoara.

Comunicatul Daciei Unirea Brăila:

„Având în vedere multiplele semnale de alarmă privind subfinanţarea clubului nostru pe care le-am transmis în ultima perioadă, semnale care, din păcate, nu au condus până acum la o rezolvare a problemei, Consiliul Director al ACS Dacia Unirea Brăila a hotărât să apeleze la calea legală de protejare a intereselor clubului, prin depunerea săptămâna trecută către Tribunalul Brăila a unei cereri de intrare în insolvenţă.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul Brăila în şedinţa de ieri 01.10.2018, a admis cererea de intrare în insolvenţă, cu administrator judiciar CII Lazăr Mihaela, urmând ca în termenul prevăzut de legea 85/2014 să depunem spre aprobarea judecătorului sindic un plan de reorganizare, fezabil şi realist.

De asemenea Consiliul Director a stabilit pentru data de 03.10.2018 o şedinţă extraordinară cu următoarea ordine de zi:

1) analiza situaţiei administrative/financiare a clubului în contextul celor menţionate mai sus şi propuneri către administratorul judiciar pentru eficientizarea activităţii pe termen scurt/mediu;
2) analiza situaţiei sportive a echipei de seniori privind prima parte a turului sezonului 2018-2019 al Ligii a 2-a, ţinând cont de rezultatele cu mult sub aşteptări înregistrate până la acest moment şi propuneri în consecinţă.

Vom reveni cu amănunte”.

Dinamo BrailaBraila insolventadinamoBraila faliment