Ultimul nume pe lista lui Gigi Becali! Un fost rapidist, dorit la FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 04 august 2019, ora 10:07,
marius-maldarasanu
marius-maldarasanu

Gigi Becali are probleme în a găsi un nou antrenor după demisia lui Bogdan Andone! Ultimul nume ajuns pe lista patronului de la FCSB este o surpriză totală.

Becali a renunţat la prima variantă luată în calcul, italianul Devis Mangia. Fostul antrenor al Universităţii Craiova a ieşit din discuţii din motive ‘extrasportive’, a anunţat patronul FCSB.

Marius Croitoru, de la FC Botoşani a anunţat că nici nu se gândeşte la variantă, iar Cătălin Anghel – secundul lui Hagi de la Viitorul – a reacţionat printr-un comunicat oficial după ce Becali şi-a exprimat public interesul de a-l aduce la FCSB.

Viorel Moldovan, de la Chindia Târgovişte, a declarat că ar fi dispus să lucreze cu Gigi Becali în conferinţa de presă care a urmat meciului cu CFR Cluj.

Marius Măldărăşanu, ultimul pe listă

Conform Digi Sport, Becali a ajuns în cele din urmă la o variantă surpriză. Patronul FCSB vrea să îl aducă la echipă pe Marius Măldărăşanu!

Fostul jucător de la Petrolul şi Rapid antrenează acum Metaloglobus (Liga 2), după două experienţe la Astra Giurgiu (prima şi a doua echipă).

„Este jucătorul cu cel mai ridicat simţ tactic pe care l-am antrenat” – spunea Răzvan Lucescu despre Măldăraşanu în perioada petrecută la Rapid.

La meciul cu Astra Giurgiu, echipa va fi condusă de Vergil Andronache. Antrenorul în vârstă de 48 de ani a ajuns la FCSB anul trecut, în calitate de secund al lui Mihai Teja.

fcsbantrenorbecalimarius măldărășanu