Ultimele detalii despre transferul ratat de Gigi Becali: „Jucătorul nu răspunde la telefon!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 09 iunie 2021, ora 11:55,
Gigi Becali
Gigi Becali

Gigi Becali este pe cale să rateze un nou transfer la FCSB, deși „roș-albaștrii” ajunseseră la un acord cu formația la care jucătorul este legitimat în prezent!

Finanțatorul “roș-albaștrilor” pare că se lovește în ultima perioadă de tot mai multe refuzuri, astfel că este pe cale să mai primească o lovitură. Anunțat drept ultimul transfer al bucureștenilor, Andrei Dumiter de la Sepsi, are șanse minime să mai ajungă la FCSB, deși clubul covăsnean își dăduse acordul pentru plecarea fotbalistului.

Agentul Florin Vulturar, un apropiat al clubului condus de Gigi Becali, a dezvăluit ultimele informații legate de transferul lui Dumiter la FCSB. Impresarul a mărturisit că tranzacția a intrat în impas, iar jucătorul nu mai răspunde la telefon, deși se declarase încântat de condițiile viitorul angajament.

„Eu am intermediat transferul lui Dumiter, însă situația e ciudată. Sepsi nu a vrut să se despartă de jucător, până nu aveau înlocuitor. Vor să aducă un atacant interesant din Portugalia. De 3 săptămâni discutăm cu ei, iar în urmă cu câteva zile ajunsesem la un acord. Băiatul m-a contactat și mi-a zis că nu are agent și că să-l ajut.

După ceva timp, mă sună, că totuși are un agent. I-am zis că nu e nicio problemă. Am discutat cu domnul Sărmășan, era încântat fotbalistul de toate condițiile, dar totul a picat. Nu vreau să comentez, fiecare își face meseria cum vrea el.

Nu știu dacă se mai deblochează situația, jucătorul nu răspunde la telefon. Dacă pot să-i ajut pe cei de la FCSB, fără probleme. Singurul post pe care doresc să mai aducă este atacant. Am înțeles că este o discuție avansată cu Bogdan Stancu. Domnul Becali știe mai multe, el va poate spune!”, a spus Florin Vulturar, potrivit Pro X.

Citește și Gigi Becali, o nouă reacție despre transferul lui Dumiter la FCSB: “Nu-l lasă impresarul să semneze!”

florin vulturarbecalirealitateasepsiliga 1dumiterdeclaratiifcsb