Video· 2 min citire

ULTIMA ORĂ | VIDEO | Eugen Neagoe e ISTORIE pentru Sepsi OSK! Cine va sta pe bancă

neagoe

neagoe

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 2 mai 2019, 13:57

Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns joi la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu antrenorul Eugen Neagoe.

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de către patronul echipei, Diószegi László, alături de fostul tehnician al echipei, informează realitateadecovasna.net.

„Este o zi foarte grea pentru noi, fiindcă domnul Neagoe a realizat un lucru extraordinar de mare: a dus echipa în play-off. Vreau să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru clubul nostru împreună cu tot staful și cred că va rămâne în inima noastră. Vreau să rămânem prieteni și vreau să-i urez baftă în continuare”, a spus Diószegi László.

La rândul său, Eugen Neagoe a declarat că nu are ce să-și reproșeze după perioada petrecută la Sfântu Gheorghe, unde a avut rezultate istorice cu o echipă aflată abia în primele două sezoane în Liga 1.

Citește și Își pierde Dinamo golgheterul? Anunț IMPORTANT făcut de președintele clubului

https://www.facebook.com/osksepsi/videos/656588454804800/

„Cred că am reușit lucruri extraordinare împreună”

„În viața noastră, cea a antrenorilor, sunt și momente de genul acesta, nu sunt plăcute, dar asta este situația. Cred că am reușit lucruri extraordinare împreună, echipa a crescut în fiecare an. Vreau să le mulțumesc și suporterilor, care au fost întotdeauna alături de echipă, chiar dacă au fost și meciuri în care au plecat supărați de la stadion. Până la urmă fotbalul este un sport, sunt și momente mai delicate, mai și pierzi jocuri. Dar cred că sunt foarte mândri de rezultatele avute de această echipă”, a spus Neagoe.

Întrebat fiind despre o eventuală clauză de reziliere, Neagoe a spus că despărțirea a fost pe cale amiabilă, neexistând o asemenea clauză.

Cât despre o eventuală destinație pentru tehnician, acesta a declarat că deocamdată nu are nicio ofertă concretă de la altă echipă.

Totodată, clubul din Sfântu Gheorghe a încetat, de comun acord, raporturile contractuale și cu antrenorul secund Sebastian Moga, preparatorul fizic Marius Dima și antrenorul cu portarii Florentin Rădulescu.

În ultimele trei etape rămase din acest sezon, pe banca lui Sepsi OSK va sta antrenorul Marin Barbu, cel care este deja angajat al clubului ca antrenor al echipei de juniori U17,  și care va asigura interimatul până la finalul sezonului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Video